Reducerea numarului de manageri straini, prioritate a multinationalelor din Europa Centrala si de Est
Studiul, la care au participat peste 300 de directori generali si regionali, precum si manageri de resurse umane, mai releva ca peste 43% din respondenti sunt de opinie ca recrutarea profesionistilor in pozitii cheie va fi mai dificila in urmatorii ani, in ciuda situatiei economice nefavorabile. Mai mult, restructurarea si imbunatatirea calitatii functiunilor de Marketing si Vanzari sunt vazute de peste 75% din participantii ca initiative prioritare pentru recuperarea performantelor de dinainte de perioada de criza, mai importante chiar decat programele de reducere a costurilor.
Amrop si-a inaugurat recent noul parteneriat la nivel local si este una dintre cele mai mari retele de executive search din lume, cu cea mai vasta reprezentare geografica, operand in 58 de tari si 89 de birouri.
“Suntem increzatori in ceea ce priveste potentialul pietei romanesti, convingere care este intarita si de faptul ca peste 60% din companiile prezente in regiune isi vor mentine planul de investitii in urmatorii ani, chiar daca dezvoltarea economica a fost incetinita in 2008-2010”, a declarat Guenther Tengel, Chairman Central and Eastern Europe, AMROP.
Echipa din Romania este formata din Oana Ciornei, Managing Partner, Marius Precu, Senior Client Partner si Iulia Pietruschevici Radau, Senior Client Partner.