Roger Federer, legenda cu zâmbet de copil

Duminică, 19 martie, 2017, Indian Wells. Roger Federer îl învinge în două seturi (6-4, 7-5) pe compatriotul său, Stanislas Wawrinka, și câștigă cel de-al 90-lea turneu din formidabila sa carieră de tenismen profesionist, începută în 1998.

Iar veteranul „FedEx”, așa cum a fost poreclit în lumea tenisului, datorită stilului său de joc rapid, nu dă semne că a obosit sau că se pregătește de „pensionare”. Trofeul de la Indian Wells este deja al doilea cucerit în 2017 pentru elvețianul de 35 de ani, după cel de Grand Slam obținut la sfârșitul lui ianuarie, la Melbourne. Victoria de poveste de pe pământ australian s-a adăugat altor 17 titluri de Grand Slam câștigate de-a lungul anilor, performanțe care l-au transformat pe Roger în cel mai de succes jucător de tenis din toate timpurile.

UN PUȘTI CU SCLIPIRI DE GENIU ȘI DESE IZBUCNIRI NERVOASE

Federer copil, screenshot via Youtube

„Maestrul elvețian” s-a născut la Basel, în Elveția, în 1981, din tată elvețian și mamă sud-africană cu origini olandeze și franțuzești, ambii pasionați de tenis. Roger și-a petrecut copilăria în apropierea granițelor Elveției cu Franța și Germania, fapt care l-a ajutat să deprindă, de mic, limbile franceză și germană. A fost interesat de diverse sporturi încă de puști, dar badmintonul și baschetul au fost primele sale iubiri. Cu timpul, s-a atașat de fotbal și a devenit un mare fan al echipei locale, FC Basel, precum și al naționalei Elveției.

Dragostea pentru tenis s-a născut când micul Roger l-a descoperit pe Boris Becker, idolul său din copilărie. După ce tenismenul german a câștigat Wimbledonul, în 1985, Federer a început să se uite ore întregi la meciurile de tenis transmise la televizor. Atașamentul său față de neamț era atât de mare, încât „FedEx” își amintește cum a plâns în 1988, când eroul său a pierdut o finală de Grand Slam împotriva lui Stefan Edberg.

Așa a început să joace tenis, chiar acasă. „Îmi plăcea să joc împotriva ușii de la garaj ori ale ușilor de la dulap, cu orice fel de minge. Mama mea se săturase, pentru că toată ziua doar asta făceam: bang, bang, bang, bang”, povestește Federer. La 11 ani, era deja între primii trei juniori ai Elveției, așa că un an mai târziu s-a decis să renunțe la alte sporturi și să se concentreze exclusiv pe tenis. Jocul său arăta deja semne evidente de geniu, numai că Roger avea ceva probleme cu autocontrolul. Izbucnea adesea după ce greșea o lovitură: avea obiceiul să își arunce racheta în gard, de nervi, aproape în fiecare zi.

Unul dintre primii săi antrenori, australianul Peter Carter, a încercat să-l îmblânzească pe „furiosul” puști din Basel. Discuta mult cu Roger, nu doar partea tehnică a jocului său, ci și cea mentală, precum și importanța de a fi politicos și a-și stăpâni emoțiile în timpul meciurilor. În cele din urmă, Carter l-a făcut pe Federer să înțeleagă câtă energie risipește cu izbucnirile sale, iar în anii care au venit aceste ieșiri în decor s-au redus semnificativ. Australianul a murit în 2002, după un accident de mașină în Africa de Sud, petrecut chiar cu o săptămână înainte ca Federer să împlinească 21 de ani, dar Roger nu l-a uitat: „Peter Carter a avut cel mai mare impact asupra tehnicii mele de joc”, mărturisea atunci elvețianul.

ADOLESCENȚA PETRECUTĂ DEPARTE DE CASĂ

Federer în adolescență, screenshot via Youtube

La 13 ani, vârstă la care alți puști abia scot ochii în lume, Roger pleca de acasă. S-a dus la Ecublens, lângă Lausanne, să se antreneze la nivel profesionist. Venea acasă la fiecare sfârșit de săptămână, iar duminica, înainte de plecare, se deprima groaznic. Pentru că centrul de antrenament se afla într-o zonă vorbitoare de limbă franceză, Roger, obișnuit cu limba germană, era izolat de alți studenți și antrenori de la Ecublens.

Totuși, elvețianul s-a adaptat încetul cu încetul. A început să se maturizeze, chiar dacă nu i-a fost deloc ușor. „Știu că n-a fost întotdeauna fericit la Ecublens. Dar acea perioadă a fost bună pentru Roger. Acele suișuri și coborâșuri au fost provocări pentru el și l-au ajutat să se dezvolte ca persoană”, își amintea mama lui.

După trei ani petrecuți la Ecublens, s-a mutat la un alt centru de antrenament, în Biel, unde a fost antrenat, din nou, de Peter Carter. Acela a fost unul dintre momentele cheie ale viitoarei sale cariere de succes. După mii de ore petrecute pe terenul de antrenament, au venit și primele performanțe răsunătoare. În 1998, chiar înainte să intre în circuitul profesionist al seniorilor, Roger a câștigat Wimbledonul la juniori și Orange Bowl-ul din Florida. După această din urmă izbândă, teribilistul Roger a postat pe ușa sa de acasă un mesaj lipit cu bandă adezivă: „Numărul unu trăiește aici!”.

În același an, a pierdut titlul la US Open, după o finală contra argentinianului David Nalbandian, însă chiar și așa a fost declarat cel mai bun junior al anului. Era momentul să intre în lumea seniorilor.

PRIMII ANI LA PROFESIONIȘTI – EȘECURILE CARE L-AU CĂLIT

Primul turneu de Grand Slam câștigat, în 2003. Fotografie via tennis.com

Primul său meci de profesionist a fost contra argentinianului Lucas Arnold Ker, la turneul de la Gstaad, din Elveția. Federer a pierdut partida; de altfel, au urmat și alte eșecuri pentru elevețian, care l-au făcut să înțeleagă că succesul din timpul junioratului nu îi garantează victorii în circuitul profesionist ATP.
Au trecut trei ani până la primul turneu câștigat la seniori. S-a întâmplat în 2001, la turneul indoor de la Milano, unde Federer l-a învins în finală pe Julien Boutter, după ce îi bătuse și pe Goran Ivanisevici sau Evgeny Kafelnikov.

În acești trei ani, Roger a progresat enorm. L-a luat antrenor pe Peter Lundgren, un fost jucător profesionist de succes, dar a continuat să se sfătuiască cu Peter Carter. „Făceam totul împreună. Mâncam împreună, ieșeam în oraș împreună, ba chiar ne jucam pe PlayStation împreună”, rememora Lundgren perioada în care a lucrat alături de campionul elvețian. Tot împreună au construit și ascensiunea fantastică a lui Federer. În 1999, Roger a ajuns în semifinale la turneul de la Viena și a prins sferturile la Marseille, Rotterdam și Basel. Dar cea mai de răsunet victorie din primii săi ani în circuitul ATP a fost în fața spaniolului Carlos Moya, aflat pe locul cinci în lume la acel moment.

Ce era mai bun urma să vină. De-a lungul anului 2002, pasionații tenisului au descoperit un jucător complet, cu talent nemaivăzut și lovituri excepționale. A câștigat alte trei turnee și a terminat anul 2002 pe locul al șaselea, prima sa clasare în top zece ATP. Apoi, în 2003 avea să intre direct în galeria celor mai importanți jucători de tenis din istorie. A fost anul în care a jucat nouă finale ATP, câștigând șapte dintre ele. Cea mai importantă izbândă? Evident, cea de la Wimbledon, unde l-a răpus în ultimul act pe experimentatul Mark Philippoussis.

„Eram atât de nervos că abia mă puteam uita la meci. Am desfăcut șampania prea devreme. Roger avea o minge de meci și, dintr-o dată, am scos dopul. Era șampanie peste tot, dar el nu a câștigat punctul. Toată lumea a râs de mine atunci. Din fericire, Roger a câștigat partida un pic mai târziu. A fost o zi mare pentru noi. Am băut și am plâns”, își amintește Adolf Kacovsky, primul său antrenor, acele momente incredibile.

Federer a terminat 2003 în stil de mare campion. A câștigat Mastersul de la sfârșitul anului, după ce l-a zdrobit pe marele Andre Agassi în finală și a ocupat poziția a doua în clasamentul ATP, puțin în spatele lui Andy Rodick.

CAMPION LA SUPERLATIV – LEGENDA, DECLINUL ȘI REVENIREA

Fotografie via sportige.com

În perioada de după Wimbledon, tânărul Roger avea nu doar să confirme talentul său extraordinar, ci să doboare recorduri peste recorduri. În 2004, a cucerit încă trei titluri de Grand Slam, plus alte opt turnee ATP. În același an, pe 2 februarie, elvețianul s-a cocoțat pe primul loc în ierarhia ATP, poziție pe care avea s-o păstreze pentru 237 de săptămâni consecutive, până pe 17 august 2008, un record absolut în lumea tenisului.

Performanțele sale uluitoare, încununate cu sezonul perfect din 2006 – când a câștigat trei Grand Slamuri și a jucat finala la 16 dintre cele 17 turnee la care a luat parte -, i-au adus recunoaștere mondială, inclusiv din partea celor mai galonați tenismeni din istorie. Spre exemplu, Pete Sampras, un alt mare campion din tenis, spunea despre elvețianul-minune:„Tipul ăsta e o legendă. Pentru mine, el este cel mai bun”. Și John McEnroe îi recunoștea meritele lui Roger, pe care-l numea „cel mai frumos jucător de tenis pe care l-am văzut jucând”. „Mișcarea lui, combinată cu măiestria, racheta lui, privirea, omul le are pe toate”, continua Mc Enroe.

Finalul anilor 2000 au însemnat mici pași înapoi pentru legenda elvețiană. În 2008, a fost detronat de Rafael Nadal în fruntea clasamentului ATP, iar anul 2011 l-a încheiat pe locul al treilea, o poziție total neobișnuită pentru el. Cel mai dezamăgitor an pentru Federer a fost 2013; un sezon în care l-au chinuit accidentările și a cucerit un singur titlu ATP, pe iarba de la Halle. Încet-încet, a revenit în formă, dar anul 2016 a fost, din nou, unul extrem de slab. Roger a avut iar probleme cu accidentările și a luat o pauză începând cu luna iulie.

Mulți credeau că acela a fost apusul prodigioasei sale cariere. Dar Roger, cel mai bine plătit sportiv din istorie, a avut puterea să se întoarcă și, în luna ianuarie a acestui an, să își adauge în palmares al 18-lea titlu de Grand Slam, pe suprafața rapidă de la Openul Australian. Cu această victorie nescontată, Federer a închis gura contestatarilor săi, tot mai aprigi, și a devenit cel mai în vârstă jucător care a cucerit un titlu de Grand Slam, din 1972 încoace.

FAMILIST ȘI FILANTROP

Roger Federer în Malawi, cu fundația sa

În timpul Olimpiadei de la Sydney, Roger a cunoscut-o pe Mirka Vavrinec, care avea să-i devină soție în 2009. Fostă jucătoare de tenis elvețiană, cu origini cehești, Mirka s-a retras din sport la doar 23 de ani, din cauza accidentărilor. Amintindu-și de începuturile relației sale cu Roger, Mirka spunea: „Obișnuia să fredoneze muzica celor de la Backstreet Boys. Deja mi-a plăcut de el în momentul ăla”. La câteva luni după căsătorie, Mirka a născut două gemene: Myla Rose și Charlene Riva. Cuplul mai are doi gemeni, Leo și Lennart, născuți în 2014.

Altfel, în 2003, anul primei victorii de la Wimbledon, Federer a înființat o fundație care-i poartă numele și are misiunea să-i ajute pe copiii defavorizați din toate colțurile lumii. Decizia a luat-o după o discuție cu mama lui, care l-a făcut să realizeze că e important să dăruiască. Fundația a apărut în urma unei contribuții inițiale de 15.000 de franci elvețieni, iar din 2009, primește un milion de dolari pe an de la Credit Suisse.

Deși mulți l-au acuzat că acțiunile sale filantropice sunt doar o acțiune de PR, vorbele lui Andy Rodick, unul dintre adversarii săi tradiționali din circuit, arată fața reală a lui Roger: „E o persoană reală, nu o enigmă. În afara terenului, nu încearcă să fie vedetă. Dacă-l întâlnești la McDonalds și habar nu ai cine e, nu o să bănuiești că tipul ăsta e unul dintre cei mai buni sportivi ai planetei”.