România a urcat în topul celor mai prospere țări
Țara noastră s-a descurcat bine la capitol precum libertatea personală, securitate și siguranță, dar și antreprenoriat și oportunități de afaceri. Capitalul social ne-a tras însă, tare de tot, în jos.
Din cele 142 de țări analizate, România se află pe locul 50, potrivit unui raport recent, față de anul trecut, când ne aflăm pe 60.
Ierarhia a fost publicată recent de către The Legatum Institute, o firmă de cercetare a pieței din Londra.
Conform acestora, Norvegia se află pe primul loc în topul celor mai prospere țări, pentru al 7-lea an consecutiv.
Țările scandinave au obținut punctaje excelente la capitole ce țin de educație, antreprenoriat și oportunitate pentru investiții. Cum nu există perfecțiune, acestea stau prost la rata șomajului, care este de 7,8% în Suedia și de 9,4% în Finlanda. Ridicată.
Studiul arată și avansul economiilor asiatice. Singapore a înregistrat cel mai mare scor atunci când vine vorba de economie.