România, în creştere în topul celor mai “conectate” ţări ale lumii
Totuşi, vestea bună este că România a urcat 3 poziţii în clasament faţă de anul trecut şi ocupă locul 50. Țările din Europa Centrală și de Est se situează în a doua jumătate a clasamentului. La nivel regional, cel mai bine stă Cehia, urmată de Slovenia și Polonia, iar cel mai puțin conectate țări sunt România, Serbia și Ucraina. România, Slovacia și Ungaria se bucură de cele mai dinamice evoluții, urcând fiecare cu câte 3 poziții.
În ultimii doi ani, potrivit clasamentului, Hong Kong și America de Nord (Statele Unite ale Americii, Canada și Mexic) dețin constant primele două poziții printre cele mai bine conectate națiuni din lume.
Cu toate acestea, consumatorii din Emiratele Arabe Unite se apropie rapid de plutonul fruntaș, sărind de pe locul al optulea în 2015 pe al treilea prognozat pentru acest an.
"Pentru piețele în plină dezvoltare, în special din Orientul Mijlociu, Africa și APAC, tendința dominantă rămâne adoptarea smartphone-urilor. Acesta este principalul dispozitiv – și de multe ori primul – pentru conectarea consumatorilor la servicii de date. Este probabil ca această tendință să rămână dominantă pentru următorii doi-trei ani, atâta vreme cât, odată cu reducerile de preț, peste că un miliard de consumatori își vor putea permite să se conecteze pe un dispozitiv personal pentru prima dată", Kevin Walsh, director Tendințe și prognoze GfK.
Indicatorul prezintă țările cu cei mai conectați consumatori la lumea digitală, pe fiecare dintre cele unsprezece tipuri de dispozitive (smartphone, tabletă, laptop, PC, wearables, televizor inteligent, STB – receptor TV, consolă de jocuri video, e-Reader, automobil conectat, casă inteligentă), împreună cu tendințele din ultimii cinci ani.