România – singura țară din Europa Centrală și de Est în care creșterea economică a accelerat
Potrivit analiștilor, grație relaxării fiscale, economia românească a înregistrat în primul trimestru un avans de 3,9% în ritm anual, mai mult decât avansul de 3,8% înregistrat în ultimele trei luni ale anului trecut. Pe lângă relaxarea fiscală, activitatea economică a fost ajutată și de creșterea consumului în urma majorărilor de salarii în sectorul public precum și de reducerile de TVA.
"Creșterea economiei românești a fost sprijinită puternic de o relaxare fiscală fără precedent, estimată la 2,2% din PIB în termeni structurali. România va consuma întreaga rezervă fiscală pe care a acumulat-o în ultimii ani pentru a susține o creștere economică de peste 4% în acest an electoral", a apreciat Juraj Kotian, economist la Erste Bank în Viena.
"Pentru întregul an 2016, creșterea în Europa Centrală și de Est va rămâne solidă. Vom vedea probabil o creștere mai slabă în Ungaria și Cehia comparativ cu anul trecut în condițiile în care intrările de fonduri comunitare vor încetini. În schimb, creșterea în România și Polonia ar trebui să fie similară cu cea din 2015, posibil chiar și puțin mai mare, ca urmare a relaxării politicii fiscale", a declarat William Jackson, economist la Capital Economics. "Sunt puțin mai îngrijorat de perspectiva pe termen mediu. După ce capacitatea de rezervă va fi utilizată, ritmul în care aceste economii pot crește va fi determinat de cât de rapid poate fi extinsă partea de ofertă a economiilor lor", subliniază acesta.