Românii și fericirea în carieră: Programul prelungit și ipocrizia colegilor, „moartea pasiunii”
Nu de puține ori, jobul pe care îl avem devine un „rău necesar”: nu suntem fericiți, nici măcar puțin multumiți, cel mai probabil pentru ca simțim inconștient că toate eforturile noastre sunt pentru a construi visele altora și că noi lipsim complet din acea imagine a succesului.
Revista CARIERE a stat de vorbă cu angajați din diverse domenii despre toate acestea pentru a afla cât de fericiți sau nefericiți sunt românii la locul de muncă.
Tu din ce categorie faci parte?
Prenume: Daniel
Vârsta: 38
Ocupația: Head of Marketing
Câte ore lucrezi pe zi?
Daniel: 8 ore – program normal și destul e flexibil.
Ești împăcat cu salariul pe care îl ai? Reflectă munca pe care o depui sau o subapreciază?
Daniel: Este ok, cu toate că, lucrând într-un startup, fondurile sunt limitate.
Ce urăști tot mai mult la jobul pe care îl ai?
Daniel: Invidia și ipocrizia unor colegi.
Ce îți place cel mai mult?
Daniel: Domeniul de activitate (programmatic media, big data – marketing și tehnologie).
Cum este șeful tău? Te motivează? Te enervează?
Daniel: Șeful meu este ok. Foarte inteligent și un bun profesionist în domeniul lui, dar îi lipsesc câteva calități de leader/manager (nu știe să motiveze, să ofere feedback, să se folosească de ce știu să facă angajații mai bine, prea puțin implicat pentru că nu este prezent în echipa decât foarte rar – lucrează de acasă).
Cum sunt colegii?
Daniel: Colegii sunt ok, majoritatea bine pregătiți în domeniul lor, dar o parte cu valori și comportamente ipocrite de multe ori (nu își asumă greșeli, dau vina pe alții, nu colaborează).
Ești fericit cu ceea ce faci? Ai schimba domeniul?
Daniel: Imi place ceea ce fac, momentan nu aș schimba domeniul, aș rămâne în sfera marketing-ului și al tehnologiei digitale.
Ai migra undeva?
Daniel: Aș migra în Europa, undeva în UK, Germania ori țările nordice.
Prenume: Ștefania
Vârsta: 25
Ocupația: Account Manager
Câte ore lucrezi pe zi?
Ștefania: 9 plus.
Ești împăcată cu salariul pe care îl ai? Reflectă munca pe care o depui sau o subapreciază?
Ștefania: Cred că mereu e loc și de mai bine.
Ce urăști tot mai mult la jobul pe care îl ai?
Ștefania: Urăsc e un cuvant pe care l-aș înlocui. Imi place… mai puțin programul prelungit.
Ce îți place cel mai mult?
Ștefania: Am ales comunicarea încă din facultate și, de când sunt pe această nișă, mi-a placut tot ce am făcut. De la CSR la PR și Digital. I love them all.
Cum este șeful tău? Te motivează? Te enervează?
Ștefania: Atmosfera într-o agentie de PR este foarte friendly, iar managerii managerilor nu fac excepție de la regulă. Cu siguranță mediul e motivant mereu, dar sunt și situații limită în care poți ajunge să fii copleșit. Dar cum totul are soluții și rezolvări, e nevoie să respiri de două ori adânc și să te dai doi pași mai în spate, ca să poți avea o altă perspectivă asupra problemei, iar lucrurile își găsesc ușor sensul normal.
Cum sunt colegii?
Ștefania: Toata lumea știe că în agenții sunt oameni faini. Și creativi, desigur. Și puși pe glume și cu zâmbet pe buze. Așa că n-ai cum să te plictisești. E o bună-dispoziție ce plutește mereu în aer.
Ești fericită cu ceea ce faci? Ai schimba domeniul?
Ștefania: Comunicare fac din 2009 și cred că încă mai am lucruri de învățat.