S-a dat startul înscrierilor la Gala inițiativelor locale – Oamenii cresc satul
Scopul galei este să promoveze practicile, principiile și rezultatele dezvoltării comunitare ca soluții noi la probleme de politici publice a căror rezolvare se lasă așteptată. Astfel, pe 13 octombrie, RuralNet va premia oamenii și organizațiile cu inițiativă din mediul rural, care fac lucrurile să se întâmple de jos în sus, voluntar, pas cu pas.
Citește și „Pictura este un pact nescris cu divinitatea. Urmează doar să te ţii de cuvânt!”
„Impact. Sustenabilitate. Implicare. Inovație. Povești care ne inspiră. Ne dorim să facem cunoscute acțiunile oamenilor care cresc astfel satul, cu viziune, mândrie și determinare. De asemenea, ne dorim ca această primă ediție a Galei inițiativelor locale – Oamenii cresc satul să aducă mai aproape de public dezvoltarea comunitară și să prezinte modele ce pot fi puse în practică și replicate, pentru a dezvolta sănătos mediul rural românesc”, a declarat Marton Balogh, purtătorul de cuvânt al rețelei RuralNet.
Înscrierile se fac până pe 15 septembrie, iar publicul poate propune structuri asociative/comunitare (asociație, fundație, grup de inițiativă locală, grup de acțiune local, grup de producători etc.) care au desfășurat programe de dezvoltare comunitară locală în mod participativ (la nivel de sat și/sau comună) în ultimii 2 ani (ian. 2014 – sept. 2015). Ca să se califice, trebuie să fi avut o contribuție remarcabilă prin mobilizarea altor oameni, instituții și resurse, stimulând voluntariatul local sau implicarea socială, în special a celor din grupurile vulnerabile.
Citește și Oameni care „fac diferenţa”!
Pot fi nominalizate și organizații de suport pentru procesele de dezvoltare comunitară, care generează și susțin inițiative locale, fără a implementa ele direct soluțiile, ci oferind suport membrilor comunității locale să găsească cele mai bune căi de a rezolva probleme din comunitate. Ele își propun, prin misiune și viziune, inițierea și susținerea de procese de dezvoltare comunitară/dezvoltare locală participativă/ dezvoltare de sus în jos în comunitate etc.
Publicul poate propune și instituții și autorități publice care susțin dezvoltarea comunitară, implică membrii comunității în luarea deciziilor legate de acțiuni ce vizează dezvoltarea economică și socială a acelei comunități, promovează participarea și creează cadrul pentru ca cetățenii să se implice activ în viața comunității.
Citește și Meșterii rudari din Spanțov duc lingura de lemn în viitor
Pot fi nominalizați și jurnaliști care contribuie la vizibilitatea poveștilor cu și despre dezvoltare comunitară, dezvoltare rurală, dezvoltarea locală cu implicarea comunității. Ei caută în mod activ și reacționează prompt la oportunități de promovare a schimbărilor pozitive produse din interiorul comunității, pentru comunitate.
Nominalizările pot fi făcute prin completarea formularului specific categoriei vizate până la data de 15 septembrie, ora 18:00, alături de cel puțin un material foto și/sau video reprezentativ. Se acceptă, de asemenea, autonominalizări pentru toate cele 4 categorii listate mai sus.
Citește și Ei schimbă lumea în fiecare zi. Tu ce faci?
Jurizarea va avea loc până pe 30 septembrie, urmând ca în perioada următoare să fie anunțată și componența juriului. Persoanele implicate în procesul de jurizare vor fi specialiști în domeniu, personalități din mediul de afaceri/media care au susținut anterior procese de dezvoltare comunitară și dezvoltare rurală.
RuralNet este implementat de Fundația PACT în parteneriat cu Fundația CIVITAS Cluj-Napoca și Centrul de Asistență Rurală Timișoara și finanțat prin granturile SEE 2009-2014 în cadrul Fondului ONG România.