Sărăcia are chip de femeie
„Femeile se confruntă cu o criză tăcută care le agravează și le vulnerabilizează situația. Deja înainte de criza economică, șomajul, munca precară, locurile de muncă cu timp parțial, salariile mici și oportunitățile reduse de carieră afectau mai mult femeile decât bărbații. Astăzi, cu efectele politicilor de austeritate, ele suferă o pedeapsă dublă”, a spus raportorul Elisabeth Morin-Chartier (PPE, FR) în dezbaterea cu prilejul Zilei Internaționale a Femeii.
Parlamentul subliniază că restructurările în educație, servicii pentru copii, servicii de sănătate au lăsat femeile fără locuri de muncă sau cu locuri de muncă cu timp parțial, reducând astfel nu numai veniturile lor, ci și pensiile.
Investițiile în femei
Deputații europeni spun că pentru a restabili creșterea economică și a combate efectele crizei, statele membre ar trebui să investească în învățământ pe toată perioada vieții unei persoane, în politicile de conversie profesională, în munca la distanță și în noi locuri de muncă, precum și în promovarea antreprenoriatului feminin și dezvoltarea unor servicii pentru creşterea copiilor.
Femeile trebuie incluse în procesele de luare a deciziilor iar echilibrul de gen trebuie promovat în consiliile de administrație ale companiilor. Rezoluția privind impactul crizei asupra egalității de gen și a drepturilor femeilor a fost votată cu 495 de voturi pentru, 96 împotrivă și 69 de abțineri.
Lupta împotriva stereotipurilor de gen
Stereotipurile de gen contribuie și ele la creşterea gradului de sărăcie, spun deputații europeni. Ele persistă pe piața muncii și limitează accesul femeilor și bărbaților în anumite sectoare cum ar fi ingineria sau serviciile pentru copii, ceea ce determină o segregare ocupațională și diferențe de venit între femei și bărbați.
Stereotipurile și diferența de salariu între femei și bărbați cresc riscurile de sărăcie pentru femei, în special pentru cele mai în vârstă, și din cauza pensiilor mai mici", a declarat raportoarea Kartika Tamara Liotard (GUE/NGL, NL). Ea a adăugat că "mass-media poate contribui la reducerea stereotipurilor privind femeile".
Parlamentul cere Comisiei și statelor membre să utilizeze programele UE, cum ar fi Fondul Social European, să atragă mai multe femei în domeniile în care sunt sub-reprezentate și să garanteze venit egal pentru muncă egală.
Deputații cer, de asemenea, măsuri de combatere a stereotipurilor de gen în educație, de la grădiniță încolo, precum și în media, publicitate, pe piața muncii și în politică. Deputații insistă ca imaginea femeii să fie prezentată într-un mod care să respecte demnitatea acesteia, în loc să promoveze sexualizarea fetelor și femeilor.
Rezoluția privind eliminarea stereotipurilor de gen din UE a fost adoptată cu 368 de voturi pentru, 159 împotrivă și 98 de abțineri.