Schneider Electric, în topul “Celor mai sustenabile 100 de corporaţii la nivel global”
Compania Schneider Electric a fost, încă o dată, recunoscută pentru angajamentul luat pentru o dezvoltare durabilă prin plasarea sa pe locul 26 în topul “Celor mai sustenabile 100 de corporaţii la nivel global”, top realizat de Corporate Knights şi anunţat la Davos (Elveţia) pe 25 ianuarie 2012.
Schneider Electric se poziţionează ca lider în sectorul în care activează şi între primele trei dintre cele opt companii franceze prezente în topul Global 100.
În cea de-a opta ediţie a clasamentului publicat de Coporate Knights, revista canadiană ce promovează capitalismul ecologic, Global 100 include companii din 22 de ţări şi din toate sectoarele economice. Împreună, aceste corporaţii reprezintă mai mult de 3 trilioane de dolari ca cifră de afaceri şi angajează peste 5 milioane de persoane.
Pentru Gilles Vermot Desroches, Vice-Preşedinte Senior pentru Dezvoltare Durabilă în cadrul Schneider Electric: “Plasarea Schneider Electric în topul Celor mai sustenabile 100 de corporaţii la nivel global ne încurajează să continuăm abordarea noastră ce vizează dezvoltarea durabilă bazată pe o viziune certă a intereselor lumii noastre şi pe soluţii inovatoare care să le răspundă şi care sunt benefice pentru clienţi, pentru planetă şi avantajoase pentru toţi acţionarii noştri.”
Includerea Schneider Electric în Lista Global 100 marchează recunoaşterea modului în care Grupul a integrat dezvoltarea sustenabilă în nucleul strategiei sale: prin soluţii de eficienţă energetică, precum promovarea generării de energie curată şi crearea de practici de consum ce respectă şi protejează mediul, dar şi printr-un angajament dinamic privind Responsabilitatea Socială Corporativă, simbolizată prin Barometrul Planeta & Societatea, care publică, în fiecare trimestru, progresele realizate de companie în toate domeniile de dezvoltare durabilă.
Compania intenţionează să aplice activ această politică prin dezvoltarea de soluţii pentru smart cities şi smart grids, publicarea de noi ediţii ale Barometrului Planeta & Societatea în următorii trei ani şi înnoirea promisiunii făcute de angajaţii din întreaga lume, pentru a se asigura că dezvoltarea durabilă devine un pilon al valorilor Grupului.
Schneider Electric a fost, totodată, distinsă cu Premiul Zayed Energia Viitorului (ZFEP 2012), la categoria “Mari Corporaţii”. Acordat la Abu Dhabi, în timpul Summitului World Future Energy (WFES 2012), premiul recompensează angajamentul pentru promovarea energiei regenerabile şi pentru dezvoltarea durabilă a Grupului.