Şcoala care nu lasă niciun absolvent şomer
La data de 1 iunie 1967 ia naștere Centrul de Antrenament și Perfecționare a Personalului din Aviația Civilă sub aripa Ministerului Transporturilor, școala menită să pregătească personalul aeronautic din Aviația Civilă. După mai multe reorganizări și schimbări de nume, la data 10 iulie 2003, se înființează Școala Superioară de Aviație Civilă. Asta înseamnă piloți de linie, însoțitori de bord, mecanici, dispeceri… iar lista poate continua.
În prezent, pe lângă cursanții civili, SSAVC pregătește și elevii piloți ai Academiei Forțelor Aeriene și M.A.I.
Instituția are 2 baze operative: pe Aeroportul Strejnic, lângă Ploiești și pe Aeroportul Băneasa, unde sunt instalate 3 simulatoare de zbor și un centru multimedia și de radiocomunicații. Flota acesteia cuprinde 10 aeronave echipate pentru obținerea oricărui tip de brevet de zbor și 4 elicoptere. Cu ajutorul acestora, se pot efectua zboruri de școală, agrement, căutare și salvare, aerotaxi și reclamă aeriană.
„O licență de bază de pilot transport pasageri cu avioanele de linie (ATPL) ajunge la 37.000 de euro. Un preț bun, dacă luăm în considerare prestigiul și mai ales infrastructura pusă la dispoziție cursanților precum și analiza concurenței din afara graniței. În piață, companiile aeriene privesc mult mai bine absolvenții noștri față de cei ai școlilor private”, afirmă Barbu.
De ce SSAVC și nu o școală privată
Școala mai are 3 „concurenți” în țară, dar istoria pe care a scris-o prin miile de piloți pregătiți până acum în cei peste 35 de ani de la înființare, modul profesionist de predare al instructorilor, timpul scurt în care studenții termină cursurile, faptul că este cea mai mare (atât ca flotă cât și ca infrastructură) școală de la noi și, cel mai important lucru: în proporție de 90 % din cei care au absolvit aici s-au angajat la diferite companii aeriene ulterior, ar trebui să le facă ușoară alegerea celor care doresc să lucreze în domeniu.
Câtă cerere este?
„În România, cererea a început să crească, semn că economia începe să își revină după recesiune iar companiile caută să angajeze atât piloți cât și însoțitori de zbor. Un studiu elaborat de ICAO spune că în urmatorii 5 ani, la nivel mondial, va fi nevoie de 450.000 de piloți și 550.000 de angajați ca personal auxiliar ”, a declarat managerul.
Cât se câștigă în aviație?
În vreme ce un pilot – instructor debutant, în cadrul SSAVC, câștigă de la 2.500 de lei, un copilot la o companie aeriană poate încasa de la 8.000 de lei în sus iar un însoțitor de bord, pe jumătate, de la 4.000 de lei. „Ca să ajungi însă aici trebuie să investești bani în școlarizare, timp și răbdare”, îi sfătuiește pe cei care cred că vor să lucreze în aviație George Barbu.
A zburat singur cu avionul înainte să aibă carnetul auto. Acum vrea să aducă aviația română la standardele despre care a învățat pe băncile școlii
George Barbu se autointitulează un privilegiat care a reușit să facă o meserie din pasiune. Zboară de 10 ani, timp în care a pilotat 5 tipuri de aeronave. După ce a terminat liceul, George s-a îndreptat către Politehnică, unde a terminat atât licența cât și masteratul cu specializarea Inginerie și Management Aeronautic.
Încă de pe vremea cursurilor de master, acesta s-a angajat la Aeroclubul României, unde a ajuns să ocupe mai multe funcții, printre care și cea de Director General Adjunct. De puțin timp, inginerul și pilotul George Barbu are ocazia să reformeze sistemul cu entuziasmul și energia tinereții dar și cu priceperea dobândită la cursuri cât și în practică.
„Vreau să începem să pregătim mai mult personal tehnic pentru că, din nefericire, este o criză la nivel național în această zonă. Pe lângă asta, îmi doresc să îmbunătățesc activitățile instituţiei și să ne facem cunoscuți în întreaga lume. Avem tot ce ne trebuie pentru a sta la masă cu cele mai cunoscute organizații de pregătire a personalului aeronautic din lume. Am avut de curând o vizită a celor de la Lufthansa care au rămas plăcut impresionați de infrastructura și de nivelul de pregătire atins în cadrul Școlii Superioare de Aviație Civilă”, a încheiat acesta.