Și bancherii încep să renunțe la costum
Sistemul financiar-bancar este unul dintre cele mai stricte în privința vestimentației angajaților. Cu toate acestea, chiar și aici se simte un aer de schimbare. The Wall Street Journal a anunțat că JPMorgan Chase, care a permis până acum vestimentație business casual în anumite zone de activitate, relaxează în mod oficial regulile în toată compania.
Potrivit unui document intern citat de ziar, schimbarea reflectă „modificarea modului de lucru. Mai mulți clienți sunt îmbrăcați informal și multe din zonele de activitate ale companiei sunt deja business casual”. Quartz precizează că sunt păstrate limite în continuare: angajații nu mai trebuie să poarte costume zilnic, dar nici nu li se recomandă să meargă la muncă în blugi, teniși sau colanți, chiar dacă aceștia sunt acceptabili în alte birouri.
Potrivit New York Times, angajații băncii vor trebui să se îmbrace în funcție de client. Renunțarea la vestimentația formală este vizibilă și în alte industrii. Angajații din domeniul IT și cei care nu au direct contact cu clienții se îmbracă deja mai informal. Chiar și bancherii din anumite regiuni, precum Silicon Valley, poartă uneori pantaloni kaki și pulovere în loc de costume sau rochii, mai scrie presa americană.