Solutii instant de la judecatorul european
Din start, trebuie precizat ca nu puteti beneficia de ajutorul Solvit decat daca sunteti implicati intr-un litigiu transfrontalier si sunteti convinsi ca legile comunitare sunt de partea dumneavoastra.
Diferenta dintre restul mecanismelor de solutionare a reclamatiilor, fie la nivel national, fie la cel comunitar, si Solvit este ca acesta din urma are un caracter informal. Evident, termenul atrage dupa sine o serie de consecinte. In randul celor pozitive, trebuie amintit in primul rand intervalul scurt de timp in care veti primi in posta sentinta: maximum zece saptamani. Din pacate, este posibil sa nu aiba decat rolul de a va consola, caci solutia are mai mult valoare informativa, in sensul in care nici una dintre parti nu este obligata sa-i respecte prevederile. “Aceste colaborari intra si inter-state se realizeaza pe baze neoficiale, ceea ce permite utilizarea unor proceduri flexibile si nebirocratice, care conduc la o solutionare rapida si pragmatica a problemelor concrete cu care se confrunta cetatenii sau persoanele juridice. Solutia va fi prin urmare tot informala, fara valoare obligatorie, dar in mod necesar conforma cu dreptul comunitar, pentru a se evita eventuala demarare de catre Comisia Europeana a procedurilor, de aceasta data oficiale, impotriva statului membru pentru incalcarea Tratatului de instituire a Comunitatii Europene", ne lamureste Carla Osman, membra a Departamentului pentru Afaceri Europene.
Cand va intinde SOLVIT mana
Punctual, pentru ca un dosar sa poata fi analizat de SOLVIT, trebuie intrunite trei conditii. In primul rand, trebuie sa fie vorba despre un caz transfrontalier. In acest sens, evident, nu trebuie sa proveniti din alt stat membru UE, ci este suficient ca plangerea depusa sa includa un element strain. De asemenea, Solvit va ajuta si daca nu ati demarat deja alte proceduri judiciare pentru solutionarea problemei care va macina, doar in conditiile in care aceasta rezulta din neaplicarea sau aplicarea incorecta a dreptului comunitar privind Piata Interna de catre administratia nationala. Daca nu v-ati conformat acestor prevederi nu veti fi sanctionat, ci doar directionat de catre responsabilii SOLVIT catre organismele juridice competente, in functie de caracteristicile cazului. “De exemplu, dat fiind ca SOLVIT intervine atunci cand o autoritate publica este implicata in aplicarea gresita a dreptului comunitar, nu se poate ocupa de chestiuni legate de relatia dintre consumatori si agenti economici. Astfel de cazuri intra in competenta serviciilor pentru protectia consumatorilor", explica responsabila Departamentul pentru Afaceri Europene. In schimb, orice firma din Romania poate sesiza SOLVIT atunci cand administratia dintr-un alt stat membru aplica incorect sau nu aplica dreptul comunitar in relatia cu aceasta, creand astfel piedici in calea exercitarii drepturilor date de Piata Interna.
Un roman la curtea SOLVIT
Potrivit Carlei Osman, de la lansarea acestui sistem in 2002, au fost solutionate aproximativ 100 de cazuri, iar gradul de constientizare a crescut, ajungand la aproximativ 500 de cazuri rezolvate in 2005. “Centrul nostru SOLVIT a primit deja doua sesizari, de la inceputul anului, una dintre ele fiind transmisa de un cetatean roman", se mandreste ea. De altfel, Departamentul isi propune sa faca sistemul cat mai cunoscut, principalul obiectiv al campaniei de promovare fiind, in primul rand, sa asigure o incidenta cat mai mica a cazurilor care nu intra in competenta SOLVIT in cererile de solutionare ce vor fi primite.