SpaceX readuce, în premieră, prima treaptă a rachetei pe Pământ
Racheta a decolat de la Cape Canaveral, Florida, noaptea trecută. După câteva minute de ascensiune, prima treaptă a rachetei, cea care asigură propulsia la decolare, s-a detașat și a început să cadă spre Pământ, în timp ce a doua treaptă a continuat să transporte sateliții spre orbita Terrei.
Cu ajutorul unor motoare care i-au încetinit căderea, prima treaptă a aterizat fără probleme la 11 minute de la decolare, în poziție verticală. „Cred că e un moment revoluționar. Nimeni nu a mai readus intactă pe Pământ o rachetă orbitală”, a declarat Elon Musk.
Cea de a doua treaptă a rachetei a reușit în minutele următoare să lanseze, după cum era prevăzut, cei 11 sateliți ai societății de telecomunicații Orbcomm pe orbita Terrei. Recuperarea primei trepte a rachetei sale Falcon 9 va permite SpaceX să facă economii substanțiale pe viitor. Compania a încercat în mai multe rânduri, până acum fără succes, să realizeze aterizarea secțiunii purtătoare pe o platformă oceanică.
Este primul zbor al unei rachete SpaceX după explozia unei rachete Falcon 9 la 28 iunie, la puțin timp după decolarea de la Cape Canaveral. Racheta Falcon 9 care a zburat luni este o versiune cu 30% mai puternică, ceea ce ar trebui să amelioreze controlul primei trepte la revenirea în mare viteză în atmosferă. Miza financiară este enormă, comentează AFP. Recuperarea curentă a primei trepte pentru reutilizare ar permite reducerea puternică a costului lansărilor pe orbită.