Stagiar la ONU, trăia într-un cort la Geneva
David Hyde este un tânăr din Noua Zeelandă care a absovit prestigioasa facutate de Ştiinţe Politice din Paris. După terminarea studiilor, David a început să îşi caute de lucru, dar i se propuneau doar stagii neplătite şi era întrebat dacă se va descurca. Dacă răspundea cinstit, era refuzat. Aşa că, atunci când a aplicat la ONU, tânărul a omis să spună adevărul despre situaţia sa financiară. Şi a fost admis.
Pe site-ul organizaţiei se precizează acest lucru: Stagiile la ONU nu sunt remunerate. Toate cheltuielile (călătorie, asigurări, cazare, hrană) sunt suportate de stagiar sau de organismul care îl sponsorizează. Mai mult, după stagiile la ONU, internii nu au voie să se angajeze nicăieri timp de şase luni.
"Vreau să precizez că Naţiunile Unite nu mi-au cerut să plec şi nu au exercitat nicio presiune aspra mea, ca să iau această decizie (n.r. cea de a demisiona). Demisionez pentru că ar fi prea greu să mă concentrez pe munca de stagiar", a declarat David Hyde.
După ce a petrecut o zi în Palatul Naţiunilor Unite, tânărul a dormit, timp de două săptămâni, pe malul lacului Geneva, într-un cort, nu tocmai impermeabil. Lucrul ăsta i s-a părut extrem de nedrept şi a spus că doar cei care au părinţi care pot plăti pentru ei pot reuşi.
Iar după ce povestea lui a apărut în La Tribune de Geneve, a apărut un elan de generozitate din partea localnicilor. Oamenii au vrut să îl cazeze gratuit, unul i-a oferit chiar şi o bicicletă. Doar că David nu mai vrea să îşi continue stagiul, la care cu siguranţă râvnesc mii de tineri din lumea întreagă.
Faptul că internii ONU nu sunt plătiţi este reglementat printr-o rezoluţie a forului internaţional. Pentru a remedia acest lucru, ar trebui ca una dintre cele 193 de ţări membre, secundată de o a doua, să propună o nouă rezoluţie, care să fie supusă la vot.
David Hyde nu este primul care denunţă politica internă a instituţiei. Într-un marş din luna mai, Asociaţia Internilor din Geneva denunţa incoerenţa ONU, care promovează valori precum non-discriminarea, diversitatea şi participare, dar care nu le aplică personalului său. Potrivit asociaţiei, 68,5% dintre stagiarii ONU nu sunt plătiţi, iar agenţiile OMS, Unicef sau FAO sunt autonome în materie de politică a stagiilor. ONU spune că ar vrea să plătească stagiarii, dar este interzis.
"Spuneţi-mi ca sunt tânăr sau idealist, dar nu cred că sistemul este corect. aşa cum spune clar Declaraţia drepturilor omului, fiecare, fără discriminare, are dreptul la salariu egal pentru limbă egală. Fiecare om care munceşte are dreptul la salariu. Sper ca pe viitor Naţiunile Unite vor deveni un exemplu în materie de politică a stagiilor", a spus David Hyde.
Pentru muncă egală, salariu egal, prevede articolul 23 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, adoptată de ONU în 1948.