Statul este responsabil de copiii orfani. Doar pe hârtie!

Acești copii nu au părinți, nu au nici măcar o persoană care să-i protejeze de toate lucrurile rele care există în lumea asta și care să le spună o vorbă bună atunci când au nevoie, nu știu ce înseamnă atașamentul, nu știu cum arată normalitatea, au emoții pe care nu știu cum să și le țină în frâu și încrederea în ei înșiși este o resursă în căutarea căreia vor trebui să alerge o viață întreagă. Iar instituționalizarea lasă, fără doar și poate, cicatrici adânci în personalitatea acestor copii. Și problemele lor nu se termină aici… Nu se termină, dar pot fi ameliorate prin artă și prin voluntari care vor să se implice și să-i ajute, așa cum sunt cei de la Asociația Fluens.

Asociația Fluens

Asociația Fluens a fost înființată în anul 2011 de către Cristina Iureși și Otilia Geavlete și vine în sprijinul celor mai vulnerabile categorii sociale: copiii din centrele de plasament, bătrânii din cămine și copiii și mamele din familii monoparentale. Până în prezent asociația a ajuns la un număr constant de peste 25 de voluntari – asistenți sociali, psihologi și juriști.

„Povestea Asociației Fluens a început cu nevoia de a face ceva bun pe premise de voluntariat, în principal. Prin voluntariat lucrurile devin un pic mai pure. Nu intervin banii, iar oamenii implicați sunt mobilizați și însuflețiți prin cauza în sine”, povestește Cristina Iureși, președintele Asociației Fluens și psiholog în cadrul programelor.

Asociația a fost fondată în urmă cu aproape trei ani. Primul proiect pe care l-a derulat a fost „Copiii tuturor”, pentru copiii din centre de plasament din Sectorul 4. Activitățile au fost replicate în Sectorul 1 al Capitalei prin „Trepte către viață”, proiect ce trebuia să ia startul la începutul acestui an. Din cauza birocrației și a multor formalități pe care au trebuit să le bifeze, voluntarii Asociației Fluens au început să lucreze propriu-zis cu copiii abia la începutul lunii iunie.

Și-au concentrat atenția către copiii din centrele de plasament publice, pentru că, în opinia celor de la Asociația Fluens, majoritatea fondurilor și a privirilor se îndreaptă către centre în care problemele nu mai sunt la fel de stringente. „Toate asociațiile își construiesc propriile centre. Însă problemele fundamentele apar în centrele publice. Și am zis să mergem în acele centre unde nu se băga nimeni”, își amintește Cristina.

Au vrut să colaboreze cu toate centrele de plasament din București, dar au avut parte de mai mare deschidere din partea celor din Sectorul 1 al Capitalei, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC Sector 1). Ca să poată lucra cu beneficiari din centre publice de plasament, a trebuit, mai întâi, să obțină o acreditare ca furnizori de servicii, subliniază Otilia Geavlete, coordonatorul de programe al Asociației Fluens. Au reușit să treacă peste toate piedicile puse de sistem și au ajuns, într-un final, să înceapă activitățile cu copiii.

Totodată, președintele Fluens spune că statul este responsabil de soarta acestor copii, unde serviciile necesare sunt acordate doar pe jumătate. Cristina Iureși se referă la servicii care apar doar pe hârtie, dar care nu sunt reale, cum este cazul psihoterapiei, ca serviciu specializat și profesionist, după metode și rigori clare, de care sutele de copii din centre de plasament nu au cum să aibă parte în condițiile în care în aceste centre acționează un număr limitat de specialiști.

Terapie prin artă

Centrele de plasament pe care le vedem, de obicei, la televizor, sunt module de tip familial, unde se încearcă, de fapt, crearea ideii că acei copii aparțin unei comunități mici, asemănătoare unei familii normale. La polul opus, în centrele de plasament publice de tip clasic, trăiesc între 40 și 60 de copii, de diferite vârste, cu probleme și mai diferite. Ca să se vadă primele schimbări de comportament, voluntarii au lucrat și vor continua să lucreze cu ei de două ori pe săptămână, pe trei tipuri de activități principale: ateliere de stimulare a abilităților de viață independentă, ateliere creative și grupuri de dezvoltare personală și psihoterapie. „Noi am dorit, prin asociația pe care am construit-o și o creştem, să abordăm inclusiv aspectul ăsta de creativitate, de spontaneitate, de dezvoltare umană, de acea stimulare a potențialului creativ din acești copii”, ne explică președintele Fluens.

Dar terapia care dă, într-adevăr, roade este cea prin artă. Psihoterapia prin poveste, prin pictură, prin joc, prin joc de rol și psihodramă sunt adevăratele instrumente care îi fac pe copii să lase garda jos. În fața creativității, copiii nu-și mai pun mecanisme de apărare, nu le mai este frică să iasă în exterior. „De când lucrăm cu ei, am observat schimbări calitative. Sunt acel gen de schimbări care nu pot fi contabilizate numeric. Dar sunt schimbări de profunzime care, cu siguranță, vor avea un impact de lungă durată pe viitor. Numai prin metode artistice am reușit să ajungem la sufletul lor. Practic, arta a fost canalul prin care am bătut la ușă”, mărturisește Cristina.

„Pentru copilașii foarte mici, este foarte indicată terapia prin desen, prin culoare, pentru că aici nu există posibilitatea de a verbaliza și de a pune sub spectrul conștiinţei toate temerile, toate fricile, toate furiile adunate. Iar acolo, prin desen, e penelul care li se pune în mână pentru a transcrie ce simt. Cu copiii mai mari am lucrat foarte bine prin psihodramă, prin punerea în scenă a unor situații frustrante pe care ei le experimentează în centru, a unor situații de vis, de realitate dorită sau a relațiilor dintre ei”, povestesc Cristina și Otilia.

Talentul nu ține cont de nimic

Bianca este o fetiță din centrul de plasament „Sfântul Nicolae” care i-a uimit pe cei de la Fundația Fluens cu vocea ei extraordinară. Merge la școala de muzică și, pe lângă voce, cântă și la violă. Nicu este un alt copil dintr-un centru de plasament din Sectorul 1. Deși are o întreagă simpotomatologie psihică și, în ochii îngrijitorilor din centru, este incontrolabil, reușește să stea ore întregi în fața unei planșe de pictură. „În tot acest timp, capătă o formă de concentrare pe care nu am văzut-o la mulți copii. Și produsele pe care le realizează sunt extrem de colorate. De o frumusețe rară”, consideră Cristina.

„În cazul tututor copilașilor de vârstă mică, dacă stai să-i analizezi, poți să identifici talente. Sunt talente care, cumva, ar trebui centralizate și puse în prim-plan. Noi încercam să găsim întâi abilitățile, talentele, să vedem la ce este potrivit fiecare, care este interesul fiecăruia. Și, în funcție de asta, să-l îndrumăm către atelierele pe care le facem, spre domeniul respectiv”, explică Otilia și Cristina.

Pentru că vor să vadă schimbări reale în ceea ce-i privește pe copiii din centrele de plasament publice, cei de la Fundația Fluens vor să înceapă, de anul viitor, un proiect care să fie dedicat personalului de îngrijire din centre. Vor să le arate că disciplinarea prin pedeapsă nu rezolvă nimic și că există și altfel de metode de lucru cu copiii, metode care chiar dau rezultate.

„Vrem să-i adunăm pe toți psihologii voluntari care s-au strâns în jurul nostru și să lucrăm la nivelul oamenilor care implementează serviciile. Să lucrăm și cu oamenii care lucrează cu ei, cu personalul de îngrijire. Să facem niște cursuri, precum și grupuri de tip Balint, și ei trebuie să-și verse cumva frustrările, neputința, îndoielile. Noi, și acum, încercăm să-i invităm pe educatori să participe, ca spectatori, la activitățile pe care le implementăm. De ce? Pentru că stimulează energia, entuziasmul, văd că este posibil să se lucreze și în altă manieră. Observă cum răspund copiii și la alt tip de autoritate și cum este mai bine să relaționezi cu copilul. Pentru că metodele de disciplinare în centre nu sunt tocmai în regulă și aici trebuie iarăși lucrat. Nu poți să acționezi într-o direcție și, după ce pleci, totul să fie dărâmat”, conchide Cristina Iureși.