Studiu: Cine sunt cei mai buni angajatori în 2015?
Alături de cel mai important factor analizat – engagementul organizațional – Best Employers Study studiază și determină o serie de dimensiuni colaterale pe care o companie le poate utiliza în susținerea brandului de angajator: colaborarea cu managerul direct și echipa, leadership, viziunea companiei față de o dezvoltare eficientă, oportunități în carieră.
Best Employers Study oferă o clasificare a companiilor din punctul de vedere al imaginii pe care o au ca angajator în baza informațiilor colectate de la proprii angajați. Studiul se adresează companiilor cu peste 50 de angajați și cel puțin trei ani de activitate pe piața din România. Pe lângă un top al celor mai buni angajatori, care va fi publicat la nivelul României la sfârșitul lunii noiembrie și la nivelul CEE în primăvara anului viitor, acest studiu furnizează o serie de informații atât despre angajați, cât și despre angajatori. BES îi ajută pe managerii companiilor să afle cum pot obține rezultatele cele mai bune cu resursele pe care le au în companie și cum pot crește performanța afacerii prin optimizarea nivelului de engagement al angajaților.
Pentru mai multe detalii despre studiul Best Employers în România vizitați http://bestemployerseurope.aon.com/ro/
Câștigătorii ediției 2014 sunt: McDonald's România, la categoria „Companii cu un număr de peste 1.000 de angajați”, Adobe Systems România și Teamnet International – „Companii cu un număr de angajați între 250-1.000’’, iar la categoria „Companii cu un număr de angajați între 50-250’’ s-au aflat GSK Consumer HealthCare, Autonom și Pfizer România.