Studiul care infirmă tot ce se credea până acum. Ce se întâmplă cu creierul persoanelor în vârstă
Creier bătrâni. Astfel, oamenii de știință au ajuns la concluzia că creierul unora dintre persoanele în vârstă, supranumite ''super-seniori'', îmbătrânește mai lent pierzând mai puțin din volum în comparație cu majoritatea semenilor lor, fapt ce îi ajută să își păstreze abilitățile cognitive la peste 80 de ani. Studiul a fost publicat marți în Journal of the American Medical Association (JAMA), și a constatat că acești ''super-seniori'', de 80 de ani și peste această vârstă, au un cortex cerebral semnificativ mai gros decât media. Această materie cenușie ce acoperă cele două emisfere cerebrale reprezintă sediul gândirii, memoriei, vederii și al altor informații senzoriale, informează Agerpres, citând AFP.
Creier bătrâni. În timpul studiului desfășurat pe o durată de optsprezece luni, ''super-seniorii'' au manifestat o pierdere a volumului cortexului cerebral de două ori mai puțin rapidă în comparație cu alți subiecți (1,06% la ''super-seniori'' față de 2,24% la grupul de control), iar memoria lor era la fel de eficientă la peste 80 de ani ca a persoanelor de 50-65 de ani.
''Îmbătrânirea este adesea asociată cu un declin cognitiv sau uneori cu demența'', a spus Amanda Cook, cercetător în neuropsihologie clinică în cadrul Universității Northwestern din Chicago, unul dintre autorii studiului. ''Grupul ''super-seniorilor'' sugerează că declinul cognitiv asociat cu înaintarea în vârstă nu este inevitabil'', a subliniat ea.
Creier bătrâni. La rândul său, Emily Rogalski, profesor asociat de neurologie cognitivă în cadrul aceleiași universități, a declarat că s-a constatat că ''super-seniorii'' au manifestat o rezistență mai mare la rata normală de declin a creierului pe care o observăm la majoritatea persoanelor în vârstă''. ''Aceste persoane reușesc să se mențină sănătoase la vârstă înaintată, să aibă o bună calitate a vieții și să profite din plin de ultimii ani din viață'', a mai spus profesorul.
Echipa de cercetători speră să descopere factorii biologici din spatele acestui ritm încetinit de îmbătrânire. Acest lucru ar putea contribui la menținerea capacității cognitive la bătrânețe.