Tendințe. Ce cred managerii despre activitatea economică din următoarele trei luni
Managerii din industria prelucrătoare preconizează pentru următoarele trei luni, creștere a volumului producţiei (sold conjunctural +19%), mai ales în sectorul de fabricare a băuturilor și cel al altor produse din minerale nemetalice unde se va înregistra tendinţă de creștere accentuată (sold conjunctural +52%, respectiv +51).
Pentru preţurile produselor industriale se prognozează creștere moderată în următoarele trei luni (sold conjunctural +6%). Referitor la numărul de salariaţi se estimează relativă stabilitate, soldul conjunctural fiind de +4% pe total industrie prelucrătoare.
Potrivit estimărilor din luna martie 2017, în activitatea de construcţii se va înregistra pentru următoarele trei luni, creștere a volumului producţiei și o creștere moderată a numărului de salariaţi (sold conjunctural +10%). În ceea ce priveşte preţurile lucrărilor de construcţii se preconizează creștere moderată a acestora (sold conjunctural +12%).
În comerţul cu amănuntul managerii au estimat pentru următoarele trei luni, tendinţă de creștere moderată a activităţii economice (sold conjunctural +7%), volumul comenzilor adresate furnizorilor de mărfuri de către unităţile comerciale va înregistra relativă stabilitate. Angajatorii prognozează însă pentru următoarele trei luni o scădere a numărului de salariaţi (sold conjunctural -18%).
Conform estimărilor din luna martie 2017, sectorul servicii va cunoaște creștere moderată atât în ce privește cererea (cifra de afaceri) cât și a numărului de salariaţi. Preţurile de vânzare sau de facturare ale prestaţiilor vor avea tendinţă de relativă stabilitate (sold conjunctural +5%).