Tichetul de masă – 15 lei, propun deputaţii din Comisia de muncă
Deputaţii din Comisia de muncă au adoptat un amendament care permite creşterea valorii tichetului de masă până la 15 lei, faţă de 9 lei cât este în prezent. Potrivit Mediafax, care îl citează pe preşedintele comisiei,Adrian Solomon, raportul urmează să ajungă în plenul Camerei Deputaţilor săptămâna viitoare.
"Rămâne la latitudinea angajatorului dacă poate să păstreze valoarea actuală sau să o mărească până la 15 lei”, a subliniat Adrian Solomon.
Proiect de Lege pentru modificarea Legii nr. 142/1998 privind acordarea tichetelor de masă a fost adoptat de Senat, în 27.06.2016. În forma adoptată de Senat, proiectul prevedea că “valoarea nominală a unui tichet de masă nu poate depăşi suma de 13 lei la data aplicării prevederilor prezentei legi”. Camera Deputaţilor este for decizional.