Toamna ANAF numără controlalele
"În acest moment, avem în desfășurare peste 100 de controale în domeniul prețurilor de transfer, iar până la sfârșitul anului vom avea cel puțin 200 de controale în curs", a spus șeful ANAF.
În luna iunie, acesta declara că o nouă campanie de verificare a prețurilor de transfer se află în pregătire.
Prin legislația prețurilor de transfer, autoritățile fiscale încearcă să limiteze mutarea profiturilor în alte jurisdicții cu impozitare mai redusă și, din această cauză, solicită companiilor care efectuează tranzacții cu afiliați să justifice realitatea și necesitatea acestora și dacă au fost efectuate la preț de piață.
Afiliații sunt persoane rezidente sau nerezidente, părți ale aceluiași grup, la care dețin, direct sau indirect, minimum 25% din numărul de acțiuni/părți sociale sau pe care le controlează în mod efectiv.