Tovarasi de drum spre mare
Este adevarat, prima parte a drumului este destul de plicticoasa. Satele se succed intr-o monotonie careia cu greu ii poti face fata. Pana la Urziceni mai e cum mai e, dar dupa aceea, cand parasiti soseaua cu patru benzi, va sfatuiesc sa opriti undeva si sa beti o cafea. Daca traiti un sentiment de deja-vu, nu va faceti probleme, nu e vina voastra. Satele seamana leit unul cu altul. Ce mi-e Andrasesti, ce mi-e Sfantu Gheorghe, ce mi-e Balaciu, ce mi-e Alexeni? Nu tu un delusor, o denivelare. Baraganul se desfasoara aici in toata splendoarea sa. Numai campie, campie si iar campie. Pe langa Slobozia rasare copia de prost-gust a Turnului Eiffel, iar langa ea, o alta copie, cea a ranch-ului Southfork din Dallas. Franta si America isi dau mana pe campiile Ialomitei.
Pana la Podul Giurgeni – Vadu Oii nu mai e nimic interesant de semnalat. Ajunsi la pod, e cazul sa va luati o hartie si un creion si sa incepeti sa notati, ca e de tinut minte. O sa vedeti niste localnici care va imbie sa cumparati peste. Oricat de mare v-ar fi pofta, oricat de bine ar arata crapii, somnii sau scrumbiile pe care le veti vedea, nu faceti greseala sa cum-parati. Bastinasii sunt vrajitori. Pot face ca un peste de trei kilograme sa cantareasca zece. Dar, daca va trebuie pe langa peste si niste electrozi sau niste bile de rulment, cumparati cu incredere. O sa gasiti cu siguranta aceste materiale in burta crapului cumparat.
Alta, ceva mai noua. atim cu totii, icrele negre sunt o delicatesa, dar, din pacate, sunt cam scumpe. Nu si pe malurile Dunarii, insa. Un borcan de 400 de grame cu icre negre costa aici cam 400.000 de lei vechi. Ieftin ca braga. Le gustati si chiar par icre negre. Luati trei borcanase, sa le mancati dimineata, la micul dejun. Dar, ghinion! Dupa vreo doua ore, icrele negre se transforma intr-o pasta cleioasa. Mai mult, descoperiti in fiecare borcan cate un cartof mare. ai acum, explicatia: acelea numai icre negre nu sunt. Sunt… o materie de plastic, care, amestecata cu apa, da ceva asemanator icrelor negre. Sunt asa-numitele icre negre artificiale, care sunt comestibile numai in prima jumatate de ora de la producerea lor. Caviarul saracului. Dintr-un pliculet se face, in mod normal, un borcanas de substanta. Dar, cu un cartof plasat strategic in recipiente, se pot umple trei borcanase.
Ii lasati in urma pe “afaceristi” si va a-propiati de Harsova. Suferiti de reumatism? Pariem ca habar nu aveati ca, daca faceti la dreapta, putin inainte de a intra in oras, ajungeti la niste ape termale? Se spune ca au aceleasi proprietati te-rapeutice cu cele de la Baile Herculane. Din pacate, nu sunt la fel “ambalate”. Posibilitatile de imbaiere sunt destul de limitate: doua bazine cu o lungime de trei metri si o latime de un metru fiecare sunt toata oferta. Cu toate astea, vara, locul e impanzit de corturi. Lu-mea sta aici toata vara, pescuieste – adica sta cu undita in apa, ca de prins, nu prin-de mai nimic – si intra in cele doua bazine. Daca va tenteaza sa ra-maneti o noapte aici, faceti-va provizii din timp. Nu e nici un chiosc de unde sa va puteti cum-para ceva. Iar tantari, ceva de speriat!
La iesirea din oras, veti ajunge la o intersectie. In dreapta, este drumul spre Constanta. Vreti sa ajungeti repede la mare? Luati-o pe aici si, cam in 50 de minute, ati ajuns. Pret de 80 de kilometri, drum bun, nu sunt prea multe de vazut. Dar cei care vor sa mai vada si alte locuri sunt invitati sa aleaga drumul din stanga, spre Tulcea. E ocolitor, dar e un drum splendid. Dupa 45 de kilometri, trecand de Topolog, intrati in padurea Cerbul Lopatar. Este recomandabil sa ajungeti aici seara. Miroase a tei. Pe undeva prin aceasta padure exista o troita care are o poveste destul de ciudata, daca nu cumva e o legenda. Candva, niste oameni s-au apucat sa taie un copac, numai ca acest copac nu se lasa doborat. In fine, dupa ore de chin si numai dupa ce au tras de el cu un tractor, au descoperit in trunchi o cruce. In amintirea acestui fapt, oamenii au ridicat, langa ciotul ramas, aceasta troita.
Pe undeva, pe la vreo 30 de kilometri de Tulcea, un drum la stanga duce intr-o zona comparabila cu Bucovina. E zona manastirilor Cocos, Celic-Dere si Saon, a podgoriilor de la Niculitel (Sarica Niculitel) si a celebrelor mori de vant dobrogene. O astfel de moara poate fi admirata la Muzeul Satului din Bucuresti. Manastirea Cocos a fost infiintata in 1833 de trei calugari veniti de la Manastirea Neamt si a devenit curand centrul spiritual al intregii Dobroge. Celic-Dere isi trage numele de la un parau din apro-piere, in care au fost gasite multe arme (“celic dere” inseamna, in turca, “parau de otel”). Saon este o manastire de maici, iar aici, ca si in celelalte doua lacasuri de cult, exista si posibilitatea de cazare.
Ajunsi la Tulcea, nu va uitati pe jos. Se spune ca in acest oras circula pestele pe strada. Ei, nu e chiar asa. Ba nici chiar prin pescarii nu circula foarte mult, in ultima vreme. Ai mai multe sanse sa gasesti peste oceanic, decat peste de Dunare.
Principala atractie a Tulcei este faleza, cel mai important loc de promenada din oras. Cu putin noroc, in parcul din fata hotelului Delta va canta fanfara. In trecut, era o traditie ca fanfara militara a orasului sa cante in chioscul de pe faleza. Apoi, ca multe alte lucruri, si acesta a cazut in desuetudine.
Cel mai indicat ar fi sa ajungeti in Tulcea pe 15 august, de Ziua Marinei, dar si ziua in care se serbeaza Zilele Orasului. In port sunt aduse nave militare, se trage cu tunul, se lanseaza artificii, se tin concerte. Bineinteles, se organizeaza si un festival al berii, iar cele mai cautate locuri in care se poate bea o bere sunt terasele deschise pe pontoanele ancorate in port. E mai scump, dar e mult mai placut.
In mod clar, Tulcea nu este cel mai potri-vit loc pentru a face cumparaturi. Daca vreti sa dati o raita prin magazine, asteptati mai bine sa ajungeti la Constanta, caci oferta tulceana in aceasta privinta este destul de slaba. Mai ales la haine.
Ceea ce nu trebuie sa ratati este Muzeul Deltei Dunarii. Daca nu aveti timp sa ajungeti chiar in Delta, o vizita la acest muzeu poate fi un substitut multumitor. Sau, daca nu la muzeu, incercati o plimbare de o ora-doua cu barca. Insa nu va amagiti. Legenda conform careia, daca ii dai unui barcagiu o sticla de votca, da la vasle pana cade pe jos, este… legenda. Ca peste tot in lume, si aici afacerile se fac cu bani.
Pentru ca este situata pe sapte dealuri, Tulcea este supranumita “Mica Roma”. Urcati pe Colnicul Hora, la Monumentul Independentei. Veti avea cea mai frumoasa priveliste a imprejurimilor, pana hat departe, spre Delta, si la nord, pana in Ismail, pe malul ucrainian. In drum spre monument, puteti vedea Colegiul “Spiru Haret”, cel mai vechi liceu din Dobrogea, inaugurat de Carol I la 1883.
Plecand, in fine, spre Constanta, opriti cateva minute la Babadag. Amuzati-va de cabana “Sinaia Dobrogei”, o baraca de scanduri ce adaposteste o carciuma – daca mai exista – si admirati privelistea. Jos lac, sus, dealuri, padure, aer curat. Aici era pe vremuri o tabara de creatie, zona inspira un “fior artistic”. Acum, nu mai exista insa, lumea tot vine aici la iarba verde, mai ales de 1 mai.
Si acum, gata! Aveti drum liber pana la Mamaia. Concediu placut!