Transfer de competente pentru a ramane competitiv
Pe langa faptul ca sunt minimalizate eforturile de administrare a infrastructurii care sprijina procesele esentiale, alte avantaje ale outsourcing-ului sunt: reducerea costurilor, cresterea performantelor in activitatile externalizate, impartirea riscurilor si, in fine, cresterea eficientei si a valorii societatii.
A cheltui pentru a economisi
Punctul de plecare in outsourcing – si inca centrul lui de greutate in prezent – il constituie domeniul IT. Aici, dezvoltarile rapide si tot mai specializate forteaza din ce in ce mai multe companii sa apeleze la firme de profil, care sa le gestioneze aceasta resursa esentiala. Costurile specializarii continue a propriilor angajati fiind prea mari, iar rezultatele incerte, externalizarea a parut a fi singura alternativa viabila din punct de vedere economic.
Outsourcing-ul IT a explodat propriu-zis la sfarsitul anilor '90, o data cu dezvoltarea internetului si a tehnologiilor comunicatiilor. In jurul furnizarii de servicii IT, dar vizand transferul intregului ansamblu de functii secundare cu incarcatura critica, s-a dezvoltat conceptul de Business Process Outsourcing (BPO), tot mai multe firme, din diverse colturi ale lumii, specializandu-se in furnizarea acestor servicii integrate.
Companiile aloca o parte tot mai mare a bugetului catre outsourcing-ul IT: daca in 2002, producatorii americani din industria manufacturiera, de exemplu, au cheltuit 8,9 miliarde dolari, previziunile pentru 2006 ridica suma la 12 miliarde.
Exista doua abordari diferite ale
outsourcing-ului. Pe de o parte, este luat in considerare procesul de externalizare in sine, accentul cazand pe cum functioneaza si cat de eficienta este delegarea unor procese catre companii specializate. In acest sens, outsourcing-ul este folosit si in activitati altadata clasice pentru o companie: resurse umane, contabilitate, payroll, securitate etc.
Pe de alta parte, externalizarea este vazuta si ca translatie intr-o alta tara decat tara proprie a companiei, din ratiuni de reducere a costurilor (outsourcing offshore sau nearshore). In acest ultim sens, “scoaterea in afara” are si conotatii geografice, nu doar procesuale. Nu orice activitate se preteaza la a fi externalizata offshore. Cele mai intalnite sunt serviciile IT, BPO si call center-urile.
“Trasee de navigatie” in outsourcing-ul global
Pana nu demult, Statele Unite erau liderul mondial in materie de outsourcing. Intre timp, proiectele europene le-au devansat pe cele americane, atingand 46% din piata (60 de miliarde de dolari), fata de 44%, cat revine in prezent proiectelor americane. Marea Britanie conduce in topul tarilor europene, cu 20% din totalul proiectelor de outsourcing, urmata de Germania, cu 12,5%.
Locatia predilecta pentru externalizare este India, mai ales pentru firmele americane si japoneze. Costurile scazute si numarul mare al vorbitorilor de limba engleza au facut sa prolifereze aici firmele care ofera servicii de tip BPO. Punctele slabe ale Indiei in materie de outsourcing sunt riscurile referitoare la securitatea datelor si anumite diferente culturale si de mentalitate.
Pe continentul european, cele dintai tari atractive au fost Irlanda, Irlanda de Nord, Scotia. Calitatea muncii este considerata mai buna decat in India, cultura, mentalitatea, limba fiind practic occidentale, insa, o data cu trecerea timpului, costurile sunt tot mai dificil de pastrat in frau. In prezent, acestea se situeaza la 40% din cele existente in Marea Britanie, de exemplu.
Tarile din Europa de Est devin din ce in ce mai interesante in competitia externalizarii. Romania se afla in capul listei, urmata fiind de Polonia, Ungaria si Cehia.
Avantajele Romaniei in atragerea companiilor care doresc sa externalizeze sunt: costul muncii mai scazut chiar decat in India, afinitatile culturale si de mentalitate cu lumea occidentala, nivelul de educatie relativ ridicat, numarul mare de absolventi de inginerie si de specialisti in IT. Pentru companiile din Europa Occidentala, alte considerente importante sunt apropierea geografica si de fus orar.
Criteriul de cautare a zonelor “ospitaliere” pe harta outsourcing-ului a fost intotdeauna unul dublu: un cost al muncii cat mai scazut si varfuri cat mai inalte ale capitalului uman. Companiile care isi deleaga sarcinile intr-o alta tara se asteapta la un nivel calitativ comparativ cu cel pe care il gasesc “acasa”. Furnizorii de servicii incearca o promovare a oportunitatilor de tara, in care cheia succesului o reprezinta echilibrul perfect intre calitatea si costul muncii.
Din multitudinea de domenii in care se practica externalizarea, va supunem atentiei doar cateva: serviciul de call center, resursele umane, protectia mediului si serviciile medicale.
Vocea care creeaza imaginea companiei
Fenomenul de “call center” a capatat o amploare tot mai mare in Romania ultimilor ani. Alaturi de firmele occidentale de call center care s-au orientat catre tara noastra, s-au dezvoltat si afaceri cu capital exclusiv romanesc care au intrevazut oportunitatile de dezvoltare a acestui tip de externalizare.
Call center-ul este biroul centralizat al unei institutii in care se realizeaza contactele telefonice cu clientii, partenerii si canalele de distributie. Daca la noi conceptul de call center nu este suficient cunoscut, si cu atat mai putin tehnicile sale de functionare, in tarile occidentale foarte multe companii au inteles necesitatea unui astfel de centru. Tot mai mult companiile sunt puse in situatia de a alege intre a-si crea un departament autonom sau a apela la un furnizor specializat de call center.
EasyCall este una dintre firmele cu capital exclusiv romanesc care au intrevazut oportunitatile deschise acestei afaceri de outsourcing in Romania. Lansat pe piata in 2003, EasyCall a cunoscut o crestere semnificativa: de la doar patru angajati si doua mici proiecte de preluare de apeluri, la peste 150 de angajati, doua sedii in care-si desfasoara activitatea si un numar important de proiecte.
Nicoleta Stavire, Marketing & Sales Manager EasyCall, spune ca EasyCall a pornit doar ca un call center, dar a devenit pe parcurs un contact center. Diferenta intre cele doua tipuri de birouri este ca intr-un call center sunt folosite doar serviciile de tip voce, in timp ce un contact center dispune, in plus, de servicii helpdesk (suport tehnic), SMS sau e-mail. Serviciile oferite sunt de tip “inbound” sau preluare de apeluri (infoline, preluare de comenzi, efectuarea de programari) sau “outbound” – initiere de apeluri (telemarketing, telesales, stabilirea de intalniri, campanii de colectare debite etc.).
Nicoleta Stavire crede ca un call center externalizat este alegerea optima pentru institutiile care au un trafic mare de apeluri, caruia nu-i fac fata numai cu resursele interne, dar si pentru institutiile care nu doresc sa faca investitii pe termen lung in infrastructura specifica. Externalizarea serviciului de call center este mai convenabila decat infiintarea unui call center in-house, atat din punct de vedere financiar – dispunand si de infrastructura necesara, si de personal cu experienta – cat si din punctul de vedere al imaginii.
“Institutiile care decid sa-si externalizeze call center-ul se vor diferentia cu siguranta de competitie. Fiind un serviciu profesionist, nu se va mai astepta la telefon minute in sir doar pentru a obtine o informatie, iar liniile telefonice nu vor mai suna ocupat. Agentii call center-ului vor fi gata sa ajute clientii la orice ora. Un mare avantaj al call center-ului este tocmai posibilitatea de a prelua suplimentar apeluri, in afara programului companiei, practic 24 de ore pe zi, sapte zile pe saptamana”.
Cu ajutorul trainingurilor de soft skills, reprezentantii de relatii cu clientii din call center deprind un mod profesionist de a comunica prin telefon. Intr-un departament obisnuit de relatii cu clientii dintr-o institutie, calitatea comunicarii se pierde prin faptul ca personalul nu se ocupa numai cu preluarea apelurilor, ci are multe alte sarcini de urmarit.
“Modul in care ti se raspunde la telefon cand suni la o companie”, spune Nicoleta Stavire, “conteaza extrem de mult, deoarece creeaza imaginea pe care ti-o faci despre compania respectiva. Este important sa ti se raspunda profesionist, de catre oameni concentrati exclusiv pe relatia cu clientii si care pot furniza mai mult decat informatii”.
Trainingul personalului se realizeaza in doua etape: un training al call center-ului si un training de produs, pe care il face partenerul proiectului, el cunoscand cel mai bine serviciile pentru care doreste suport. Proiectele unui call center se desfasoara in domenii dintre cele mai diverse, putandu-se acomoda practic cu orice tip de business: bancar, financiar, software, telefonie mobila, administratie, media etc.
Romania devine o tara atractiva in outsourcing-ul de tip call center si datorita competentelor lingvistice extrem de raspandite. EasyCall este un call center multi language: furnizeaza suport atat pentru limbile de circulatie internationala (engleza, franceza, italiana, germana, spaniola), cat si pentru limbi nordice (olandeza, norvegiana) sau estice (rusa, maghiara).
Cinci reguli de aur ale succesului in outsourcing
Perioada de negociere si stabilirea termenilor contractului devin tot mai importante pentru compania care decide “sa-si scoata in afara” (din companie si, eventual, si din tara) un serviciu sau altul. Riscurile outsourcing-ului – pierderea controlului, securitatea datelor, neglijarea calitatii – sunt atenuate daca intelegerea cu privire la standardul serviciilor, asa numitul SLA (Service Level Agreement), este tratata cu maxima seriozitate.
1. Definirea de obiective extrem de precise. Este important ca organizatia sa-si precizeze clar asteptarile referitoare la calitatea serviciilor. Obiectivele trebuie sa fie masurabile si compania trebuie sa se asigure ca au fost intelese exact inainte de implementare.
2. Evaluarea periodica a performantei. Este necesar ca standardul de performanta sa fie revizuit in intalniri periodice cat mai dese.
3. Prezentarea unei grile de bonusuri si de penalizari. Furnizorul poate fi determinat sa ofere serviciile preconizate de client prin stabilirea unor criterii de recompensare foarte precise.
4. Contracte incheiate pe module si pe perioade scurte. Teama de a pierde controlul asupra aplicatiilor si dorinta de flexibilitate au facut ca organizatiile sa prefere impartirea proiectelor pe module si perioade mici de timp.
5. Colaborarea la nivelul managementului superior. Studiile cu privire la cazuistica outsourcing-ului arata ca un factor foarte important al reusitei il constituie relatiile bune la nivel CEO.
Outsourcing-ul nu inseamna restructurare
Unul dintre cele mai des externalizate procese dintr-o firma este recrutarea. Pentru a vedea care este motivul pentru care din ce in ce mai multe companii prefera sa lase gasirea unor buni profesionisti in sarcina celor care se pricep mai bine la asta, am purtat o discutie cu Adina Tolea, Psychologist Consultant in cadrul Total Business Solutions, Consultancy & Recruitment Services.
In momentul actual, in Romania, cam 80% dintre companiile straine si circa 20% dintre cele romanesti apeleaza la outsourcing in domeniul resurselor umane, iar in urmatorii ani, aceste cifre vor creste, este de parere Adina Tolea. De ce ar trebui sa creasca?
In recrutare, principalul avantaj pe care il au firmele furnizoare de outsourcing este networking-ul la care au acces, spune consultantul TBS, spre deosebire de companiile-client. Dar, si daca au o retea in care si-ar putea arunca un ochi (si orice firma are, totusi, o astfel de retea), nici unul dintre clienti nu va putea face head-
hunting de unul singur. “Un manager poate cel mult sa aduca oameni in companie prin networking-ul sau sau prin anunturi in ziare. Insa head-hunting-ul se face focusat pe cineva, ceea ce el nu poate face”, detaliaza Adina Tolea. O problema in legatura cu head-hunting-ul ar fi aceia ca nu toata lumea este de acord cu el. Nimanui nu ii place sa piarda oameni, iar prin head-hunting, unei companii i se va intampla asta. Daca nu agreeaza metoda head-hunting-ului, o astfel de firma nu va apela la outsourcing, gandindu-se ca isi va putea gasi singura si mai ieftin personalul necesar. Consultantul de la TBS afirma insa ca, intr-un final, aceste companii vor ajunge la niste costuri mai ridicate. Mai ales daca nu isi gasesc persoana potrivita. Si astfel, tot la o firma specializata in head-hunting vor apela.
Un alt avantaj al externalizarii – recrutarii de personal, dar nu numai – este rapiditatea cu care firmele furnizoare lucreaza. Aceasta viteza se datoreaza tot networking-ului mult mai dezvoltat pe care astfel de firme il au, ca si cunostintelor mereu la zi in domeniu. O firma care face recrutare, cum este TBS, nu isi poate permite sa nu cunoasca ultimele reglementari legislative, noile tendinte si cele mai moderne modalitati de gasire a omului potrivit pentru locul potrivit. Lasand recrutarea pe seama celor care cu asta se ocupa, o companie se poate concentra pe dezvoltare.
Companiile care externalizeaza trebuie sa stie ca de la o firma furnizoare de servicii de outsourcing care se respecta va primi intotdeauna garantii. “La recrutare, putem vorbi inclusiv de inlocuirea unui om, in perioada de garantie, in cazul in care nu face fata exigentelor sau nu se acomodeaza. Acest om va fi inlocuit fara ca firma-client sa mai plateasca ceva firmei furnizoare de outsourcing”, explica Psychologist Consultant-ul TBS. Aceste garantii reprezinta in acelasi timp si o manifestare a dorintei firmei furnizoare de a continua si mai departe relatia cu un client.
Economiile pe care o companie le face prin externalizarea recrutarii depind de postul pentru care se face recrutarea. Gasirea unui om pentru o pozitie de tip entry level va costa mult mai putin decat pentru una de top. Insa, tinand cont ca, de cele mai multe ori, relatia beneficiar-furnizor continua si dupa ce recrutarea a luat sfarsit, respectiv compania primeste la pachet si consultanta in HR, fara a plati nimic in plus, s-ar putea sa te tenteze sa externalizezi recrutarea. “E ca si cum iti cumperi o masina si primesti in plus, in pretul masinii, si un casetofon, alarma si vopsea metalizata”, exemplifica Adina Tolea.
Trebuie retinut faptul ca externalizarea nu inseamna restructurare. Angajatii nu trebuie sa se teama ca vor fi dati afara. Outsourcing-ul este intotdeauna ceva care vine in plus, “peste”, si in nici un caz “in loc de”. De exemplu, externalizeaza recrutarea o banca ce doreste sa deschida filiale in tara. I-ar trebui un personal destul de numeros ca sa faca fata. Are cativa oameni specializati in asa ceva, dar nu destui. In general, firmele care apeleaza la astfel de servicii au un departament in acest sens, dar acest departament este foarte mic. Oamenii de aici sunt cei care pastreaza legatura intre companie si firma furnizoare de
outsourcing.
#squarebanner#
Vrei consiliere profesionista? Externalizeaza!
Una dintre firmele care au externalizat recrutarea de personal este firma de constructii Bog'Art. Despre avantajele, dezavantajele si efectele outsourcing-ului in cadrul companiei ne vorbeste Simona Carstoiu, HR Manager la Bog'Art.
In ce moment al dezvoltarii firmei ati luat decizia sa externalizati aceste procese ale business-ului dv.? Au contat factori precum dimensiunea firmei, dificultatea de a gasi anumiti specialisti?
In primul rand, nu trebuie sa ramanem cu impresia ca orice ajutor de acest tip, furnizat din afara organizatiei, anuleaza nevoia de resurse proprii. Alegerea momentului externalizarii unor servicii de acest tip nu a fost data nicidecum de elemente fixe in evolutia organizatiei. In cazul nostru, am sesizat necesitatea prezentei unor consultanti care sa ne faciliteze accesul in piata fortei de munca la nivel national si nu numai. Dorinta de consiliere profesionista ne-a determinat sa apelam la asemenea instrumente. Concret, nevoia de capital uman specific activitatii pe care o derulam, nevoia de experti, cu o solida experienta profesionala.
Care sunt avantajele externalizarii?
Outsourcing-ul ofera, in primul rand, o resursa semnificativa: timp. Timp pentru analiza, evaluare, previzionare. Apoi, iti ofera posibilitatea de a-ti folosi resursele strategice pentru dezvoltare si optimizare.
Outsourcing-ul este raspunsul care iti rezolva in timp real problemele pentru care l-ai solicitat. Atat timp cat ii lasa posibilitatea clientului sa se concentreze in alte arii de expertiza ale domeniului, putem spune ca avem deja un mare avantaj.
Iar dezavantajele?
Dezavantajul poate fi creat de calitatea comunicarii dintre beneficiarul unui astfel de serviciu si contractor si, nu in ultimul rand, de siguranta confidentialitatii. Importanta este increderea pe care o acorzi acestei intelegeri si siguranta intr-un succes final.
Ce s-a intamplat cu postul de Recruitment Manager pe care il aveati?
Noi functionam dupa sintagma “Unde nu sunt oameni, nu exista business”. Evenimentele majore se intampla aici, cu echipa pe care o avem. Externalizarea totala a serviciului de recruitment, de exemplu, nu constituie optiunea absoluta si nu poate avea succes fara implicarea unui “intern”, care cunoaste cultura organizatiei, identificandu-se cu ea.
Outsourcing-ul presupune, in ultima instanta, restructurarea unor posturi? Angajatii trebuie sa se teama de un proces de externalizare?
Performanta inainte de toate. Daca outsourcing-ul inseamna eficienta, profesionalism, performanta, atunci acesta este unul dintre raspunsuri. Secretul consta intr-o analiza cat mai corecta a organigramei functionale si in alocarea celor mai importante resurse din organizatie in pozitii cheie, orientate spre analiza si dezvoltare. Apeland la externalizare, poti pierde in anumite cazuri un angajat, dar, in acelasi timp, poti castiga o intreaga echipa care te consiliaza si te sprijina in demersul tau, in virtutea experientei pe care o are.
Daca ar fi sa dati un sfat unui alt HR Manager in legatura cu externalizarea unor servicii ce tin de resursele umane, care ar fi acela?
In fond, obiectivul principal al oricarui business este performanta. Daca externalizarea este una dintre solutiile care poate transforma orice utopie profesionala in realitate, atunci outsourcing sa fie.
Aer proaspat in outsourcing: consultanta si auditul de mediu
O varianta a externalizarii care prinde contur din ce in ce mai mult in Romania se refera la serviciile de mediu. Furnizorul unor astfel de servicii trebuie sa cunoasca foarte bine legislatia de mediu, sa asigure interfata cu autoritatile si sa fie capabil sa rezolve toate problemele din acest domeniu ale organizatiei.
Este de asteptat ca temele privind protectia mediului sa fie tot mai atent tratate in viitorul apropiat. Constientizarea acestui subiect se face la noi mai ales sub presiunea integrarii in Uniunea Europeana. Acutizarea unor subiecte sensibile, cum sunt perturbarile globale ale climei, va face insa ca incidenta temelor de mediu sa se extinda si tot mai multe companii sa fie nevoite sa apeleze la servicii specializate.
AUDITECO este o astfel de firma de consultanta si audit de mediu. Compania elaboreaza studii de specialitate si propune solutii tehnice pentru probleme de epurarea apelor uzate, reducerea emisiilor, zgomot si vibratii, ecologizare.
Cicerone Ionescu, Director General AUDITECO, spune ca o componenta importanta a activitatii firmei o constituie asistenta acordata companiilor straine care vin in Romania, sau celor care sunt deja prezente aici si au nevoie de un consultant local. Acesta este util deoarece cunoaste mediul de afaceri si mentalitatile si poate mult mai usor sa realizeze interfata dintre o anumita companie straina si autoritatile din Romania.
“Dat fiind procesul amplu de privatizare a marilor unitati industriale, cei care ne-au solicitat cel mai mult serviciile au fost investitorii straini sau firmele de investitii care intermediaza prezenta investitorilor straini in Romania. De asemenea, colaboram cu firme de consultanta de mediu internationale care nu au filiale in Romania. Atunci cand un client de-al acestora are un interes in Romania si are nevoie de asistenta, ei ne subcontracteaza ca parteneri. Foarte multe dintre lucrarile noastre vin pe aceasta filiera”.
Cel mai solicitat serviciu pentru externalizare, din experienta AUDITECO, este cel care tine de relatia cu autoritatile locale sau centrale de mediu, adica acordarea de sprijin pentru obtinerea de autorizatii, avize, negocieri ale programelor de conformare, pentru stingerea unor eventuale litigii.
Un alt tip de solicitare foarte frecventa este asistenta pe partea legislativa.
AUDITECO furnizeaza periodic buletine informative privind evolutia legislatiei, pe domenii de interes: in problema apelor, a solului, a aerului si a deseurilor.
Externalizarea activitatilor legate de mediu nu este posibila in totalitate, deoarece, conform unei reglementari recente, legislatia romaneasca obliga agentii economici sa constituie un departament propriu cu atributii in domeniul protectiei mediului (Ord. 175/2005). Dupa spusele lui Cicerone Ionescu, companiile aleg sa externalizeze tot ceea ce nu tine de functionarea curenta si ceea ce solicita competente speciale chiar in interiorul departamentului lor de mediu.
“Outsourcing-ul trebuie vazut ca un mod de optimizare globala: ca sa obtii rezultatele dorite, te costa mai putin daca apelezi la o firma din afara decat dezvoltand propriul departament. Este un calcul tehnico-economic pe care fiecare firma si-l face, fara sa fie influentata de constrangerea legislativa de a avea un departament propriu.”
Tot mai mult, protectia mediului se imbina cu elemente legate de protectia muncii, de sanatatea si securitatea ocupationala, de aspectele ergonomice. AUDITECO si-a extins, astfel, aria serviciilor catre acordarea de consultanta in implementarea unui sistem de mediu integrat, fiind singura firma de consultanta din Romania certificata de catre T”UV Cert T”uringen.
Desi externalizarea problemelor de mediu este mult mai utilizata in alte tari decat la noi, Cicerone Ionescu crede ca si in Romania lucrurile incep sa se puna in miscare. “Cu timiditate, si pentru ca in momentul de fata, strict financiar vorbind, s-ar putea sa fie mai ieftin sa ai doi-trei oameni pe care sa-i platesti decat sa apelezi la o firma specializata. Exista, insa, un prag de la care externalizarea incepe sa devina profitabila. Organizatiile mici nu-si pot permite deocamdata sa externalizeze. Organizatiile importante fac lucrul acesta de indata ce ponderea problemelor de mediu raportata la ponderea problemelor globale devine semnificativa”.
Prin outsourcing, totul devine posibil
pentru un spital
Tema externalizarii anumitor servicii din sistemul medical romanesc a inceput sa fie pusa, cu prudenta, in ultimii ani. Spitalul Euroclinic din Bucuresti a intrat, insa, impetuos in miezul problemei, nascandu-se din insasi ideea de outsourcing.
Plasat strategic langa Spitalul de Urgenta Floreasca, Spitalul Euroclinic s-a bazat de la bun inceput pe parteneriatul public-privat. Aceasta idee a facut ca investitia initiala sa fie minima. Directorul general Euroclinic, dr. Radu Dop, spune ca outsourcing-ul este o formula inteligenta de a utiliza resurse in care nu trebuie sa bagi multi bani. “Daca exista un instrument si nu este folosit integral, de ce sa cumpar si eu unul, ca sa stea degeaba la 100 de metri distanta? Totul se traduce in sintagma partajare de resurse si de costuri”.
Modelul de parteneriat public-privat in domeniul medical s-a dezvoltat in Australia. Ideea a fost de a aseza in preajma unui spital public, cu experienta si cu rodaj mare, un spital privat care sa se foloseasca de resursele spitalului public si caruia, la randul sau, sa ii imprumute resursele sale.
Euroclinic se foloseste de toata investitia “grea” existenta in Spitalul de Urgenta: RMN, computer tomograf, laboratorul, care ar fi dublat investitia, angiografie, laboratorul de anatomie patologica si cel de radiologie interventionala.
“Utilizand din plin ideea outsourcing-ului, Euroclinic si-a propus sa fie o zona din sistemul sanitar care sa nu spuna nu sau nu e posibil. Daca am nevoie de ceva, am un lant de institutii, de back-up-uri care imi asigura acel lucru. Daca a cazut computerul tomograf din Spitalul de Urgenta, am variantele b, c, d… Nu am voie si nu vreau sa spun nu pot. Intarzii putin, dar obtin lucrul respectiv”.
Colaborarile se fac practic in tot ceea ce nu inseamna resursa centrala. Pacientului i se deschide drumul pana la ultimul furnizor de servicii. Pentru noile tehnologii medicale, lucrurile par a merge spre concentrarea in anumite centre. Nu este posibil ca fiecare spital sa aiba un laborator de criptochimie cum este cel de la Babes. Radu Dop crede ca este mai economic si mai eficient ca patru-cinci spitale sa foloseasca un anumit laborator care sa lucreze in ritm industrial.
“Ne indreptam catre servicii medicale de tip industrial, gestionate, finantate si evaluate industrial. Lumea merge catre aliante. In Bucuresti, sunt 26 de computere tomograf care mai mult stau, cand ar fi fost suficient sa existe doar in doua sau trei centre.”
Serviciile pe care Euroclinic le are externalizate in mod constant sunt: curatenia, paza, catering-ul, serviciul de ambulanta, laboratorul, radiologia specializata, resursele umane.