Turcia a blocat accesul la enciclopedia online Wikipedia
Autoritatea pentru telecomunicaţii din Turcia a precizat că accesul la enciclopedia online Wikipedia a fost blocat din cauza intrărilor care susţineau că ţara sprijină terorismul, relatează DPA. “În pofida tuturor eforturilor, conţinutul care susţine în mod eronat că Turcia sprijină organizaţiile teroriste nu a fost eliminate”, a menționat Autoritatea turcă pentru telecomunicaţii, într-o postare pe Twitter.
În contextul în care o blocare selectivă a conţinutului este imposibilă, accesarea întregii platforme a fost blocată, au explicat reprezentanții de la telecomunicații.
TurkeyBlocks, un grup de monitorizare care urmăreşte accesul la site-uri în Turcia, a confirmat că măsura a intrat în vigoare sâmbătă, în jurul orei locale 8 dimineaţa (05.00 GMT).
Turcia blochează zeci de mii de site-uri. Anii trecuți, autorităţile de la Ankara au restricționat accesul la platforme precum YouTube şi Twitter. Măsurile au fost luate în timpul manifestaţiilor de protest față de putere sau în timpul atacurilor teroriste.