Turismul romanesc, incotro?
Puncte slabe
Impedimentul numarul unu in calea dezvoltarii turismului romanesc il repre-zinta starea proasta a drumurilor, in condi-tiile in care, cei mai multi turisti straini vin in Romania cu masina. Din aceasta cauza, conform unui studiu al World Economic Forum, tara noastra este clasata pe locul 76 in topul mondial al competitivitatii in turism, intre Azerbaidjan si Republica Salvador.
Europarlamentarul Marian-Jean Marinescu si Lucia Morariu, secretar de stat pentru turism din cadrul Ministerului pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Comert, Turism si Profesii Liberale, inta-resc aceasta idee aratand ca infrastruc-tura este principala problema a turismului romanesc. Este vorba atat de infrastructura specifica (spatii de cazare si de agrement), cat si de cea de transport. Totodata, in comparatie cu alte destinatii turistice, nu exista o paleta suficient de diversificata de servicii conexe si nici forta de munca calificata in turism.
De aceeasi parere este si Dragos Raducan, secretar general al Federatiei Patronatelor din Turismul Romanesc, care considera ca infrastructura generala, in special cea din transporturi, este necores-punzatoare cerintelor actuale, iar infra-structura turistica este preponderent de categorii inferioare, de 1 si 2 stele.
Un alt punct slab il reprezinta calitatea prestatiilor turistice care nu este la nivelul solicitat de partenerii straini. Astfel, exista zone in tara in care persista polu-area vizuala, chiar in locurile de interes turistic, iar administrarea localitatilor nu se ridica la nivelul altor tari europene, peisajul urban fiind, in multe cazuri, deza-greabil.
Principalul aspect care trebuie avut in vedere este gasirea unui echilibru intre dezvoltarea infrastructurii si protectia mediului, in special in ceea ce priveste rezervatiile naturale si ariile protejate.
Iulia Dinca, Asistent Manager la agentia Paralela 45 spune ca pentru atragerea turistilor straini este necesara educatia locuitorilor in privinta mediului inconjurator si a poluarii, o imbunatatire a locatiilor de cazare si crearea unui pret direct proportional cu serviciile oferite.
De asemenea, tara noastra ar trebui sa insiste pe dezvoltarea unui mediu sigur de afaceri, care atrage dupa sine si dezvoltarea turismului dedicat acestei categorii.
Ce mai e de facut
Pe plan extern, Romania nu a prac-ticat campanii agresive de promovare a potentialului turistic. Astfel, acest sector nu are o imagine foarte precisa in ochii europenilor, de aceea avem nevoie de un brand de tara cu adevarat functional.
De aceeasi parere este si Ana-Maria Moanta, Marketing Director la agentia Marshal Turism care considera ca nu exista o strategie coerenta de promovare a tarii ca destinatie turistica. "Romania ar trebui sa profite de atuurile pe care le are: litoralul Marii Negre – prin organizarea unor curse charter, Delta Dunarii – prin mini croa-ziere, statiunile montane sau manastirile din nordul Moldovei; totul combinat cu ospitalitate, mancare romaneasca si vinuri din podgoriile locale", spune specialistul. Romania trebuie sa se axeze pe cultura si istoria sa. De aceea, ar fi foarte importanta organizarea unor evenimente internatio-nale care sa atraga atentia asupra acestui lucru.
Avand in vedere dezvoltarea erei digi-tale, este necesara extinderea ofertei de servicii turistice si in mediul online.
Fonduri pentru turism
Dezvoltarea turismului depinde in acest moment de abilitatea Romaniei de a accesa fondurile europene. Pentru acest domeniu si pentru domenii conexe, in peri-oada 2008 – 2013, sunt disponibili peste 2,5 miliarde de euro, atat prin intermediul Programului Operational Regional, cat si prin intermediul Programului National de Dezvoltare Rurala.
Pentru anul in curs, ministerul are un buget de 5,5 milioane de euro, bani ce urmeaza sa fie alocati pentru crearea si dezvoltarea brandului turistic romanesc, promovarea turismului prin intermediul internetului, companiilor aeriene, cataloa-gelor turistice si posturilor de televiziune care realizeaza emisiuni de turism.
In prezent, ministerul cauta o agentie specializata in crearea de identitati de imagine pentru a defini brandul turistic al Romaniei. Pentru crearea lui, trebuie sa se tina cont de imaginea actuala a tarii si de elementele atractive pe care Romania le are.
Trebuie amintit ca dupa aderare, Ministerul de Externe a conturat imaginea tarii prin campania "Fabulospirit". Campania intentiona sa-i descrie pe romani ca pe niste oameni spirituali, care se bucura de viata. Insa, odata cu schim-barea conducerii la Ministerul de Externe, proiectul a fost dat uitarii. A urmat, apoi, lansarea proiectului "Romania mereu surprinzatoare", insa nici acesta nu a avut succes.
Turismul european
Turismul reprezinta unul dintre cele mai promitatoare sectoare ale economiei europene.
De aceea, Comisia Europeana incu-rajeaza tarile europene sa promoveze evenimentele culturale si sportive pentru a contribui la dezvoltarea turismului. Potrivit raportului despre dezvoltarea turismului european realizat de Comisia Europeana in 2007, Europa detine peste 58% din economia turismului mondial, fiind prima destinatie turistica din lume. Conform aceluiasi raport, se estimeaza ca rata turismului european se va dubla pana in anul 2025.
Cu toate acestea, United Nations World Tourism Organization trage un semnal de alarma, aratand ca turismul european se dezvolta mai incet decat altele. Astfel, in timp ce cresterea medie anuala a turis-mului european ar trebui sa fie in urma-torii 20 de ani de 3,1%, in Estul Asiei/Pacific ar putea ajunge la 7,5% pe an, 5,3% in Africa sau 3,9% in America.
Mai mult, se pare ca turismul european pierde teren in fata celorlalte destinatii turistice. Astfel, daca in anul 2000 piata turismului european detinea aproape 58%, se estimeaza ca pana in 2020 sa scada la 45%. In ceea ce priveste Romania, raportul Institutului National de Statistica arata ca in luna februarie a acestui an au vizitat tara peste 580.000 de turisti straini, in crestere cu 61,5% fata de luna februarie 2007. Majoritatea vizitatorilor straini provin din tarile europene (96,1%), cei mai multi turisti straini fiind din Ungaria (35,3%), Bulgaria (22,4%), Italia (8,6%) si Germania (8,3%).
Pentru ca majoritatea turistilor straini sosesc in Romania pe cale terestra, trans-portul rutier a inregistrat in luna februarie 2008 cea mai mare crestere, de peste 80%, comparativ cu luna corespunzatoare a anului precedent.