Ultima săptămână de înscrieri la Signal Connect
Prezentări și dezbateri legate de leadership, cultura organizațională, comunicare internă
8 speakeri de renume la nivel internațional și-au confirmat prezența la eveniment. Dintre ei amintim pe Alexandra Pegg (European HR Planning Manager Samsung Electronics), Katrina Collier (Social Media Recruiter, Director&Founder Winning Impression), Ioana Marcu (HR Director Orange), Monica Vijeu (Fondator TalentZone). Evenimentul va fi moderat de Roxana Dobrescu, Senior HR Manager Romania&Moldova Avon.
Speakerii prezenți la eveniment vor include discuții legate de leadership, cultura organizațională sau comunicare internă. Subiectele sunt incluse în tematica evenimentului Engaging Cultures care urmărește modul în care specialiștii în resurse umane reușesc să clădească relații între multiplele personalități din cadrul companiilor.
Cooking show susținut de câștigătorul MasterChef Petru Buiuca
Prima zi a evenimentului, 22 octombrie, va avea loc la Restaurant Stefano25 din Timișoara și va include un workshop și un debate adresate HR Managerilor și HR Directorilor. Participanții sunt invitați să ia parte la show-ul culinar susținut de Petru Buiuca, câștigător Masterchef și Manager/Fondator Mad Kitchen, ridicând domeniul culinar la nivel de artă.
A doua zi a evenimentului va include prezentările speakerilor din țară și din străinătate, iar conferința va fi deschisă tuturor profesioniștilor care activează în domeniul resurselor umane. Evenimentul va începe la ora 08:30 cu înregistrarea participanților și va avea loc la City Business Centre din Timișoara.
Conferința Signal Connect este dedicată exclusiv profesioniștilor în resurse umane care beneficiază de intrare gratuită la eveniment cu înscriere în prealabil pe site-ul evenimentului.