Un atribut esențial în configurarea inteligenței emoționale. Despre empatie, mai pe românește
În toamna anului 2016 era dat publicității un studiu al unor universități americane despre empatie. România se afla pe locul 54 din 63 de țări aflate în clasamentul realizat în cadrul acestei cercetări de piață. Pe ultimele locuri se aflau națiunile din Europa de Est, a căror istorie a fost marcată de dictatură.
Cât de empatic ești, cât de empatici suntem, cum definim empatia, care sunt modalitățile de exprimare a empatiei? Am stat de vorbă despre aceste lucruri cu Mihai Dumitrescu – Consultant asociat Ascendis.
Mulți spun că empatia este un exercițiu, ceea ce este greșit. De ce?
Oamenii de știință spun că empatia ține destul de mult de biologie, de moștenirea genetică. “Dacă, în legătură cu inteligența cognitivă, opinia este aproape generală, cum că este exclusiv dependentă de bagajul genetic, în ce privește inteligența emoțională sunt multe voci care o atribuie, de asemenea, moștenirii genetice. Dar și destule care insistă că ea poate fi sporită prin exercițiu, oricât de mult. Nu fac parte dintre cei din a doua categorie, iar motivul este tocmai empatia, ca atribut esențial în configurarea inteligenței emoționale”, subliniază Mihai Dumitrescu.
Abilitatea de a te pune în papucii celuilalt
De fapt, ce înseamnă când spui că ești empatic? “Empatia este acea capacitate a unui individ de a remarca și înțelege sentimentele, starea, emoțiile unei alte persoane, așa cum le percepe acea persoană și nu prin propria perspectivă. Mai pe românește: este abilitatea de a te pune în papucii celuilalt, în a-i înțelege starea, emoțiile, trăirile. Iar această calitate, spun eu, că este limitată, la fiecare dintre noi, la exact atât cât putem și nici un exercițiu nu te poate face să devii real mai empatic“.
”Pe de altă parte însă, ambele tipuri de inteligență au nevoie de exercițiu pentru ca individul să ajungă la maximum de potențial pe care coeficientul său nativ de IQ sau de EQ i le permite. Contextele socio-culturale prin care treci, experiențele personale sau ale colectivității contribuie toate la evoluția sau involuția capacității de a fi mai empatic. Dar limita de sus este aceea individuală. Altceva însă pot dezvolta exercițiile și învățarea. Și anume, poți învăța să pari mai empatic. Poți învăța să arăți o emoție potrivită social, chiar și atunci când nu o simți. Să ne înțelegem: asta nu te face mai empatic. Dar cert îți poate mări succesul social, relațional“, precizează Mihai Dumitrescu.
Este ok să fii “burete”?
Are și părți negative empatia? Este ok să fii un fel de “burete”? Să te încarci cu problemele, emoțiile celorlalți? “În principiu, în condiții normale, empatia nu poate avea <părți negative>”, evidențiază Mihai Dumitrescu. “Oameni care au dat dovadă de empatie extraordinară, care au putut să sufere alături de semeni de-ai lor cu care nu aveau, de fapt, legătura imediată, au rămas în istorie. Și o bună parte dintre ei au fost și sanctificați. Parafrazându-l pe Daniel Goleman, care cita dintr-o discuție avută de el cu Paul Ekman, un pacient care plânge nu are pretenția ca medicul să plângă alături de el. În condiții normale, spuneam, empatia nu poate avea decât efecte benefice între oameni. Pentru că a fi empatic nu înseamnă să te încarci cu emoțiile, stările, trăirile celorlalți, ci numai să le înțelegi, din punctul lor de vedere“.
Mihai Dumitrescu este Consultant asociat Ascendis și are o experiență de peste 20 ani în antreprenoriat și consultanță în comunicare. În cadrul Ascendis, Mihai concepe și livrează cursurile de comunicare, influență și asertivitate și de inteligență emoțională și este responsabil de producția filmelor didactice Ascendis Video Learning.
Sursa foto: The Chronicle of Higher Education