Un grup American important investește 54 milioane de euro la Ploiești
Timken a anunțat în urmă cu aproximativ două săptămâni că va construi lângă Ploiești a doua fabrică pe piața din România, unde va produce rulmenți cu role conice pentru rețeaua globală a grupului. Construcția unității cu o suprafață de 15.000 metri pătrați va demara în primul trimestru al anului viitor, iar producția este estimată să înceapă în 2017. Într-o primă etapă, fabrica de lângă Ploiești va avea 120 de angajați.
Potrivit datelor publicate de Ministerul Finanțelor Publice, fabrica de lângă Ploiești va produce lagăre, angrenaje, cutii de viteză și elemente mecanice de transmisie. Ajutorul de stat a fost aprobat în luna noiembrie.
Timken și-a început activitatea pe piața din România în 1997, când a preluat de la stat aproximativ 70% din acțiunile companiei Rulmenți Grei Ploiești, în cadrul unei tranzacții de aproximativ 40 milioane de dolari.
"Noua fabrică consolidează prezența grupului în Europa. Investiția sprijină planul companiei de creștere strategică, DeltaX, care urmărește expansiunea geografică, creșterea competitivității și accelerarea activităților de dezvoltare și comercializare a produselor", a declarat la data anunțului deschiderii noii fabrici Christopher A. Coughlin, vicepreședinte executiv și președintele grupului Timken.