Un micuț de doi ani își dorește să câștige lupta cu boala
Practic, în momentul administrării acelui vaccin, drumul lui Erik a luat o întorsătură de 90 de grade. După intervenție, cel mic a făcut septicemie și a fost internat mai bine de jumătate de an (șapte luni) în speranța că se va pune pe picioare. Medicii i-au dat atunci doar 1% şanse de supravieţuire. Cu toate acestea, mama băiețelului nu a încetat să spere că acesta se va face bine și că, peste ani, totul va fi doar o amintire îndepărtată. În urma internării, s-a depistat că Erik suferă și de boala megacolon congenital, cunoscută sub numele de Hirshprung (boală congenitală legată de absența, în anumite zone, a ganglionilor nervoși, care controlează musculatura netedă a intestinului).
După ce Erik şi-a revenit din septicemie, a început o serie de operaţii chirurgicale. În prezent, micuțul are deja șase astfel de intervenții. ″Aşa cum şi doamna doctor chirurg a recunoscut, toate aceste operaţii au fost făcute din greşeala ei. De o lună, Erik suferă şi de enterocolită acută şi colostomă, iar combinate cu boala Hirshprung, pot fi fatale″, ne-a mărturisit mama băiețelului, distrusă de gândul că se poate întâmpla o nenorocire.
Erik necesită o evaluare profesionistă şi, probabil o nouă operaţie, dar pentru a avea șanse la viață aceasta ar trebui efectuată într-o clinică din străinătate. Din păcate, costurile operației sunt foarte ridicate și nu și le pot permite.
Pentru cei care vor să îl ajute pe Erik, există un cont deschis pe numele mamei sale: Madose Liana Roxana
Cont bancar la OTP BANK : RO74OTPV112000212033RO01