Un român din doi ar alege o mașină mai puțin poluantă – studiu
Totodată, 5 din 10 respondenţi cred că întreţinerea unui autovehicul electric este mai puţin costisitoare decât întreţinerea unui autovehicul cu motor termic, arată un studiu iVox susţinut de CEZ România.
Acelaşi studiu a mai indicat că unul din cinci respondenţi ar preferă o autonomie de până în 300 de kilometri a bateriei, în timp ce 6 din 10 respondenţi preferă o autonomie electrică de peste 500 de kilometri.
O explicaţie ar putea fi dată de constatarea conform căreia 7 din 10 respondenţi declara că oraşele mari din România nu dispun de suficiente staţii de încărcare pentru a menţine autonomia autovehiculelor electrice din România.
Studiul mai arată că maşină este mijlocul de transport urban preferat de cei mai mulţi dintre români (6 din 10 respondenţi), în defavoarea bicicletei sau a altor mijloace de locomoţie.
Cercetarea de piață a mai arătat că:
- 87% dintre respondenţi consideră că cel mai important beneficiu al mijloacelor de mobilitate electrice este reprezentat de emisiile poluante reduse. Al doilea beneficiu menţionat – sunt mai silenţioase (49,5%)
- 50% dintre respondenţi cred că întreţinerea unui autovehicul electric este mai puţin costisitoare decât întreţinerea unui autovehicul cu motor termic, iar cei mai mulţi realizează că numărul maşinilor electrice va creşte, datorită interesului din ce în ce mai ridicat pentru modalităţi de transport care nu poluează.
- 5 din 10 români estimează costurile de carburant pentru autoturismul propriu undeva sub 300 lei (plus TVA), iar 4 din 10 cheltuiesc între 300 şi 500 de RON lunar pentru carburant.
- 56% din respondenţi circulă zilnic cu maşină, iar 70% din ei în oraş.
- 7 din 10 români consideră că o altă metodă eficientă de reducere a poluării în oraşele mari din România ar fi introducerea autobuzelor electrice, iar 61% cred că bicicletă, tricicletă sau mopedul contribuie la reducerea poluării.
Studiul a fost realizat pe un eşantion de 1.668 de respondenţi provenind din oraşe mari (peste 100.000 locuitori), în perioada 24-30 iulie 2017.