Unde e cerere, crește și oferta. S-a triplat numărul retailerilor din România
Printre cele mai importante intrări se numără Michael Kors, Marc Cain, New Era, Mango Man, Tally Weijl, Liu Jo, Bobbi Brown, Debenhams, potrivit CBRE.
„Marea majoritate a retailerilor vor să-și extindă afacerile în România și caută locații în proiectele din București, în special în centrele comerciale, dar nu se rezumă doar la acestea. Din acest punct de vedere, 2015 a marcat intrarea a peste 35 de nume noi de retailer în România (comparativ cu 10 în 2014 și 20 în 2013)", informează aceeasi sursă.
Stocul modern de spații de retail a ajuns la 3,2 milioane de metri pătrați la sfârșitul anului trecut, din care Bucureștiul și Transilvania cumuleză peste 60%. Cifra include centrele comerciale, parcurile de retail și centrele de tip outlet.
Anul trecut au fost finalizate Coresi Shopping Resort în Brasov și Mega Mall în București, care au reprezentat circa 70% din suprafața livrată pe parcursul acelui an. De asemenea, au fost livrate patru extinderi de proiecte, totalizând peste 23.000 metri pătrați, respectiv Shopping City Deva, Severin Shopping Centre, AFI Palace Cotroceni și Carrefour Colentina.
Având în vedere numărul mare de proiecte în diferite faze de construcție, se așteaptă ca stocul să crească la 3,4 milioane de metri pătrați până la finele acestui an și la 3,6 milioane de metri pătrați până la sfârșitul anului 2017. În București, Brașov, Constanța și, în mod special, Timișoara, dar și în orașe mai mici, precum Piatra Neamț sau Satu Mare, vor fi construite viitoarele proiecte.
În Timișoara va fi înregistrată cea mai mare creștere a stocului de spații de retail, respectiv cu 150% până la finalul anului 2017 comparativ cu 2015.