UniCredit, declarat “Best Trade Finance Provider”
Sondajul, care se bazează pe răspunsuri venite din partea a peste 2000 de respondenţi din zona de corporaţii internaţionale, permite clienţilor să indice un top personal de trei furnizori de trade finance din regiunea în care activează. Aceste răspunsuri sunt folosite şi pentru a realiza ratinguri de ţară şi evaluări de produse şi servicii bancare.
“Acesta este al doilea an consecutiv în care obţinem recunoaşterea din partea pieţei pentru calitatea serviciilor oferite de noi. Credem că dezvoltarea unei francize puternice şi de încredere de Trade Finance în România şi în Europa Centrală şi de Est aduce reale beneficii corporaţiilor şi clienţilor acestora din întreagă lume, contribuind la consolidarea şi creşterea lor sănătoasă. Suntem preocupaţi să susţinem creşterea pieţei de finanţare a comerţului, îmbunătăţindu-ne permanent portofoliul de produse, sistemele şi soluţiile de business, concentrându-ne asupra nevoilor reale ale clienţilor noştri, a declarat Marco Esposito, Executive Vice-president Corporate UniCredit Bank România.