Vacanţă cu V de la Voluntariat şi „Vreau o şcoală ca afară!”
Întâlnirea de 5 zile a culminat cu o ieşire în stradă, în centrul Clujului, a 70 de tineri (cei 45 de participanţi la eveniment, alături de alţi voluntari implicaţi în programul IMPACT), în seara de 11 februarie 2016. Tinerii şi profesorii lor cu IMPACT au vrut să atragă atenţia asupra faptului că practica voluntariatului şi a activităţilor distractive de învăţare sunt prea puţin prezente în şcolile din România. În doar 2 ore, tinerii au reuşit să strângă peste 200 de semnături care să susţină demersul Fundaţiei Noi Orizonturi de a transforma programul Şcoala Altfel într-unul cu adevărat de folos pentru şcolile din România, prin cererea modificării Ordinului MENCS nr. 4496/13.07.2015 cu privire la structura anului şcolar.
Fiecare zi a evenimentului a venit cu invitaţi speciali. Elevii şi profesorii voluntari IMPACT au aflat poveşti emoţionante despre ajutarea celor aflaţi în nevoie, de la: Cristina Rigman (Pro Vobis), Raimonda Boian (O masă caldă), Laura Alicu (Centrul de Resurse pentru Comunitate), Cornel Marian Hoza (Beard Brothers), Saul Pop (Fotograf la „Hoinar de Cluj” şi fotoreporter la „Monitorul de Cluj), Ştefan Roman (Preşedintele Clubului de Cicloturism Napoca).
Evenimentul s-a desfăşurat în cadrul proiectului „Conectează-te la comunitate!” – Proiect finanţat prin granturile SEE, 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.
Până acum, în cadrul proiectului „Conectează-te la comunitate!” voluntarii au realizat 76 proiecte prin care au reuşit să aibă impact în comunitate. Câteva exemple: Voluntari cu IMPACT din Valea Jiului, au făcut deja o tradiţie din a organiza în fiecare an câte un concert caritabil. Cea mai recentă ediţie a proiectului lor „Cântăm pentru viaţă!” le-a adus donaţii în valoare de aproape 1.800 Lei, pe care le-au folosit pentru a ajuta mamele nevoiaşe aflate alături de nou-născuţii lor la Spitalul de Urgenţă Petroşani.
Tot în cadrul proiectului „Conectează-te la comunitate!”, elevi ai Colegiului Economic din Cluj au vrut să tragă un semnal de alarmă în ce priveşte numărul mare de copii supraponderali din România (peste 40%). Aşa că au organizat pentru colegii şi profesorii lor un festival al gustărilor sănătoase.
În Craiova, elevii voluntari IMPACT din Şcoala Gimnazială „Gheorghe Ţiţeica” au organizat un spectacol caritabil şi o tombolă cu înscriere, prin care elevi, părinţi şi profesori au putut contribui la ajutarea copiilor cu distrofie musculară şi a elevilor cu nevoi speciale de învăţare.