Vaillant Group România sărbătorește 10 ani de activitate
În cei 10 de activitate, Vaillant Group a adus în România cele mai inovatoare tehnologii în domeniu și a dezvoltat soluții și sisteme de încălzire, menite să ofere clienților săi confort, siguranţă și eficiență în exploatare. Palmaresul impresionant însumând: vânzări de peste 300.000 unități de centrale murale, lansarea cu succes a peste 100 de modele noi de produse, dezvoltarea energiilor eficiente, rezultatele remarcabile în segmentul încălzirii și preparării apei calde menajere prin intermediul produselor cu tehnica condensării, precum și realizarea unei cifre de afaceri cumulată de peste 100 de milioane, a poziționat Vaillant Group România în elita comunității de afaceri din piața locală.
„În anii care au trecut de la deschiderea operațiunilor în România, ne-am afirmat ca unul dintre principalii jucători ai pieței, oferindu-le clienților cele mai bune și inovatoare soluții de încălzire. De asemenea, ne-am implicat în societatea românească prin activități sociale precum și de conservare a mediului înconjurător, proiectele de sustenabilitate socială reprezentând o componentă esențială a dezvoltării noastre viitoare. În acest sens, anul acesta, Vaillant Group România va echipa 19 case, din cadrul Fundației SOS Satele copiilor din localitatea Cisnădie, cu centrale termice și panouri solare”, a spus Iulia Pascu(foto dreapta), Director General Vaillant Group România.
În 2013, Vaillant Group România a înregistrat o cifră de afaceri de 16,3 milioane de EUR.