Valoarea beneficiilor salariale acordate angajatilor romani, cu 13% mai mica decat in 2008
Peste 70% dintre companiile medii si mari acorda salariatilor tichete de masa, pe urmatoarele locuri in topul beneficiilor extrasalariale acordate de companii salariatilor aflandu-se programele de training, utilizate de 39% dintre companii, masinile de companie, oferite de 33% dintre companii si tichetele de cadouri, incluse de 31% din companii in programele de beneficii pentru salariati.
Companiile mari, cu peste 250 de salariati, acorda intr-o mai mare masura diversele tipuri de beneficii salariatilor lor, fata de companiile medii, cu 50-249 de salariati. Astfel, 90% din companiile mari acorda salariatilor tichete de masa, fata de 70% din companiile medii. in 54% din companiile mari se ofera programe de training salariatilor, fata de 35% din companiile medii. Similar, 52% din companiile mari acorda salariatilor tichete cadou, fata de 26% din companiile medii.
Aceste diferente se datoreaza in principal faptului ca, in cazul companiilor mari, strategiile si politicile de resurse umane sunt mai complexe si sunt implementate pe termen mai lung decat in companiile medii, care sunt mai sensibile la fluctuatiile economice.
Valoarea medie anuala a pachetului de beneficii extrasalariale acordate in 2011 este de 2.683 de lei, inregistrand o scadere cu 13% fata de 2008. O scadere mai accentuata a fost inregistrata in companiile de marime medie, cu 50 pana la 250 de angajati.
Semnale pozitive pentru 2012
In 2012, 39% din companiile intervievate si-au exprimat intentia de a creste valoarea pachetului de beneficii extrasalariale, in timp ce doar 9% estimeaza in continuare o scadere a acesteia.
Companiile care intentioneaza sa acorde avantaje suplimentare salariatilor vor alege tichete cadou 24% dintre companii), tichete de masa (17% dintre companii), alte tipuri de tichete (13% dintre companii), asigurari de viata, de bunuri sau de accidente (12% dintre companii).
Doar 40% dintre companiile intervievate isi consulta angajatii inainte de a le oferi acestora un nou beneficiu.
Studiul privind Beneficiile Extrasalariale in Romania a fost realizat in perioada 6 aprilie – 10 mai 2011, prin metoda CAPI (Computer Assisted Personal Interview), asupra unui esantion de 199 companii cu peste 50 de angajati, exceptand domeniile: agricultura, constructii, minerit si metalurgie.