Verificări la Opera Națională privind modul cum s-au făcut angajările
Acţiunile vor viza verificarea avantajelor obţinute de personalul angajat în cadrul Operei Naţionale Bucureşti, precum şi de colaboratori. Corpul de control al Guvernului va verifica și modul în care s-a făcut angajarea persoanelor care au ocupat sau ocupă funcţii de conducere precum şi felul în care s-au acordat remuneraţiile lunare şi anuale, potrivit unui anunţ al executivului.
Verificarea respectării dispoziţiilor legale cu privire la constituirea şi realizarea veniturilor, precum şi la angajarea şi efectuarea cheltuielilor, a atribuirii şi derulării unor contracte de achiziţie a unor produse, servicii şi/sau lucrări, dar şi alte aspecte considerate relevante de către echipa de control sunt subiecte ale anchetei.
Guvernul urmează să numească un director interimar care să poată semna pentru buna desfăşurare a activităţii instituţiei şi plata salariilor.
Opera Naţională Bucureşti a fost scena unor conflicte deschise între noua conducere numită de Vlad Alexandrescu, dirijorii Vlad Conta şi Tiberiu Soare şi balerinul Johan Kobborg, care avea atribuţii de coordonare a Companiei de balet, tensiuni care au culminat demisia ministrului Culturii Vlad Alexandrescu.