Viaţă de nomad modern (2): Ana Hogaş şi Ionuţ Florea

Ana Hogaș și Ionuț Florea, arhitecți de profesie, nu s-au mutat într-o altă țară, dar au petrecut 14 luni în Africa, în 2011–2012, călătorind cu motocicleta și dormind în cort. S-au întors în țară, au scris o carte, au plecat în noi aventuri.

„Am pasiunea călătoriilor din copilărie şi tot de atunci visam la Africa. Oportunitatea de a pleca fără un termen fix şi complet independent, cu propriul mijloc de transport şi fără un traseu predeterminat a venit odată cu o accidentare sportivă a partenerului meu de viaţă, Ionuţ, într-o perioadă sterilă din punct de vedere profesional. Toate aceste lucruri ne-au amintit de faptul că visurile nu trebuie amânate”, își amintește Ana.

Planul iniţial era să facă ocolul Africii, apoi să meargă în Yemen, Iran, Asia de Est şi chiar mai departe. Nu aveau niciun plan legat de revenirea în România. „Am fost de la început deschişi pentru orice altă direcţie în care ar fi putut evolua lucrurile pe parcurs”. Iar lucrurile au evoluat: Primăvara Arabă şi atacul din Benghazi le-au închis drumul spre Asia. „În Egipt am fost blocaţi de probleme logistice. Ca să mergem spre Asia, ar fi trebuit să facem un ocol prin Europa. Cum eram şi cam pe finalul banilor, am decis să întrerupem călătoria pentru moment şi să ne revedem familiile”.

Înainte de plecare pregătiseră motocicleta, se vaccinaseră și se interesaseră de obținerea vizelor pentru țările în care voiau să ajungă. Au avut la ei o trusă de prim-ajutor cu articole de bază, iar pentru anduranţă fizică s-au bazat pe faptul că sportul, în limite rezonabile, făcea parte din stilul lor de viață.

"Ne-am pregătit pentru situaţiile în care s-ar fi defectat motocicleta (am avut cu noi piese şi scule, iar Ionuţ se ocupă cu mecanica de mic), ne-am făcut vaccinurile cele mai indicate şi ne-am informat în legătură cu algoritmul optim de aplicare la vize pe parcurs. Am făcut multe experimente în prima lună din călătorie, în Maroc, unde am învăţat foarte mult şi ne-am optimizat stilul de condus, orientare şi campat. Nicio clipă nu ne-am aşteptat să avem altfel de probleme, poate de asta nici nu am avut.”

Nu doar că nu au avut conflicte cu oamenii întâlniți, dar au fost chiar ajutați de aceștia.

„Dacă există nişte trăsături comune ale popoarelor din Africa, fără să stereotipizăm, aş spune că oamenii sunt foarte deschişi, curioşi şi entuziaşti. Tot oamenii locului ne-au susţinut – moral sau fizic –, apoi am intervenit cu medicamente atunci când ne-am îmbolnăvit (de malarie) şi am învăţat pur şi simplu să improvizăm o soluţie când am dat de greu.”

Se înțelegeau în engleză sau franceză cu africanii, dar își și notau cuvinte din limbile locale şi chiar au învăţat expresii și fraze atunci când au stat mai mult timp într-un loc. „Ceea ce în trecut am fi numit «disconfort», de data asta ne-a îmbogăţit experienţa. Am luat fiecare zi şi fiecare problemă una câte una, aşa cum facem în viaţa obişnuită. În întreaga călătorie nu ne-am comportat ca şi cum am fi fost în vacanţă, nu am alergat după obiective sau suvenire, ci am încercat să trăim ca şi cum aceea era viaţa noastră normală.”

Ana spune că experiența Africii trăită pe motocicletă i-a învăţat cum să se descurce în natură, cum să conducă pe teren foarte dificil, care sunt limitele personale și cât de importantă e prezenţa naturii în viaţa de zi cu zi. „Multe sunt lecţii care lucrează încă în noi. Experienţa aceasta ne-a dat mai mult curaj să trăim autentic sau măcar să tindem spre asta. Ne bucurăm amândoi că avem o imagine mai rotundă a lumii în care trăim. Africa are acum pentru noi gust şi miros şi chipul oamenilor cu care am interacţionat.”

Călătoriile lor nu s-au încheiat odată cu cele 14 luni de Africa. Au mers apoi cu două motociclete pe Drumul Mătăsii, până în Mongolia şi-napoi, și cu bicicletele în China, Asia de Sud-Est, Peninsula Arabă şi Africa de Est. Totul a fost susținut financiar din surse proprii. Doar pentru Drumul Mătăsii au primit sprijin în echipament de la sponsori din România și din străinătate.

„Pentru cheltuielile zilnice ne-am bazat tot pe noi. Suntem obişnuiţi să ne mulţumim cu mai puţin şi să ne ajustăm drumul în consecinţă, fără niciun regret. Pentru noi e mai bine să fim independenţi financiar şi tot aşa intenţionăm să fim şi pe viitor.” Anul acesta plănuiesc o reîntoarcere în Namibia, împreună cu alți temerari care vor răspunde invitației lor de a li se alătura.

„Pentru viitor ne dorim să vedem şi alte continente şi să încercăm şi alte vehicule, poate pe apă. Cum nu ne place să planificăm prea mult, vom sta cu ochii în patru după provocări şi ne vom pregăti să le acceptăm atunci când se vor ivi”.

În urmă cu câteva luni, au publicat prima lor carte la editura Humanitas: Oyibo – 2 oameni, 1 motocicletă, 14 luni în Africa”, în care rememorează întâmplările prin care au trecut.

Lucrează în continuare în design, pe proiecte mici şi diverse, scriu articole pentru publicaţii precum Naţional Geographic România și uneori sunt invitaţi să vorbească despre experienţele lor la diverse evenimente.

Ionuţ face design industrial şi munceşte de un an şi jumătate la un start-up inspirat de călătoriile lor şi de problemele tehnice care au apărut pe parcurs la motocicletă. Ana lucrează ca grafician și spune că nu vor refuza nicio oportunitate valoroasă. „Diferenţa constă în faptul că acum avem o viziune holistică a meseriei noastre. Nu suntem motivaţi financiar să proiectăm obiective care nu contribuie pozitiv la sănătatea planetei şi oraşului şi la binele comunităţii. Ne interesează mai mult aspectele sociale ale meseriei de arhitect.”

Acest material a fost publicat în numărul 228 al Revistei CARIERE, din iunie 2016.