VIDEO. Facebook a prezentat drona care va furniza internet în zonele izolate
Dronele Aquila vor putea zbura timp de 3 luni fără oprire şi vor atinge altitudini între 18.000 şi 27.000 metri, cu o anvergură a aripilor de 42 de metri. Dispozitivele vor comunica între ele prin unde laser şi prin semnale radio cu bazele de la sol.
"Staţiile de la sol vor transmite semnale radio-internet către o <aeronavă mamă>, care va transmite mai departe către celelalte drone din constelaţie, prin tehnologie laser", spun cei de la Facebook. Ulterior, dronele vor transmite semnale radio către userii de la sol.
Aeronavele vor cântări aproximativ 400 de kilograme (cu tot cu echipamentele telecom instalate). Ziua vor urca altitudini de maxim 27 km, iar noaptea vor coborî până la 18 km, pentru ca bateriile solare să se consume cât mai puțin.
Facebook a mai anunţat că va semna contracte cu furnizorii locali de servicii de internet pentru ca o rețea de drone care comunică să poată aduce internetul în zone rurale izolate unde ISP-iştii clasici nu au motive să investească.