zefiR, sprijin pentru antreprenorii romi
Fundația Terre des homme România, Fundația PACT și Fundația NESsT România, inițiatorii programului, vor sprijini cel puțin 28 de antreprenori cu finanțări cu valori cuprinse între 7.900 RON și 55.300 lei, în funcție de tipul afacerii, precum și cursuri de formare, mentorat, consultanță și facilitare pentru a-și crește capacitatea antreprenorială.
Înscrierea participanților la program se face potrivit regulamentului de pe zefirincomunitate.ro. Selecția se va face pe baza următoarelor criterii: potențialul de sustenabilitate a ideilor de afacere propuse, apartenența la etnia romă sau la un alt grup vulnerabil, nevoia de susținere din partea programului, impactul potențial în comunitate și disponibilitatea de a respecta regulile programului (de ex: afacerea finanțată trebuie să fie înregistrată legal).
Într-o primă etapă, programul a fost deschis antreprenorilor din comunitățile în care deja se desfășoară activități în cadrul programului zefiR și a strâns peste 90 de aplicații, din care au fost selectate 33. În cea de-a doua fază, programul se deschide pentru înscrieri tuturor persoanelor eligibile din cele trei județe din proiect: Dolj, Gorj și Olt.
În ciuda faptului că există deja o serie de programe pentru sprijinirea activităților antreprenoriale, majoritatea nu sunt accesibile direct persoanelor din grupuri dezavantaje, fie din cauza procedurilor administrative și birocratice, fie din cauza cofinanțării necesare.
„Dezvoltarea socială și cea economică sunt două fețe ale aceleiași monede. Pe termen lung, nu putem avea una fără cealaltă într-o comunitate dezvoltată și depind una de alta. În zefiR, ne-am propus să valorizăm resursele locale care există în comunitățile de romi. Căutăm în special oameni care sunt motivați, iar prin implicarea lor sprijină și dezvoltarea comunității. După ce a desfășurat activități în domeniul educației, sănătății, dezvoltării comunitare și locuirii, consorțiul zefiR a început să sprijine activitățile antreprenoriale. Ținând cont de numărul de persoane înscrise deja, este clar că există un interes deosebit în acest domeniu și un potențial care de abia acum începe să fie cu adevărat valorizat”, a declarat Radu Răcăreanu, coordonatorul componentei de dezvoltare economică din cadrul zefiR.