„A crea”
Verbul „a crea” ridică adesea probleme în ceea ce privește „e”-urile din el. Același lucru se întâmplă și cu verbul „a agrea”, dar problemele amândurora pot fi rezolvate foarte ușor.
Iată cum: dacă în verbul conjugat apare litera „z”, atunci avem doi de „e”. Dacă nu, doar unul.
creeZ, creeZi, creeaZă, creăm, creaţi, creeaZă.
agreeZ, agreeZi, agreeaZă, agreăm, agreați, agreeaZă.
Regula este valabilă la toate timpurile şi modurile. Oricum, „z” apare doar la indicativ prezent (ca mai sus), la conjunctiv prezent (verbele cu „să” în față) şi la imperativ singular („creează!”, „agreează!”).