„Repercusiune” fără „curs”
Noi nu dăm curs pornirii de a spune „repercursiune” pentru că, pe lângă că sună neelegant, mai este și mult mai greu de pronunțat. Ne ajută să aflăm că substantivul nostru vine de la „a repercuta” și nu are nicio legătură cu „incursiune”, „excursie”, „parcurs” etc.
Ba chiar un anume domn Al. Graur – cunoscut poate mai bine drept tatăl celebrului comentator sportiv Dumitru Graur – povestea secolul trecut că „repercusiune” vine de la substantivul latinesc „repercussio”, care vine de la verbul „quatio” („a izbi”), care cu un prefix e „percuatio”, iar cu încă unul e „repercuatio”, în vreme ce „incursiune” și „excursie” vin de la verbul „curro” – „a alerga”. (Puțină gramatică, vol. 2, p.94-95, 187).
Așadar, ca să reușim să spunem mereu corect „repercusiune”, nu cuvinte ca „reper” sau „curs” ne vor ajuta, ci, parafrazând un clasic în viață, trebuie să transmitem tradiționala urare „Dumnezeu să ne ierte și să ne-ajute!”.