Cultura ospitalității. Oameni și Valori
Percepția despre sine a românilor este aceea de popor prietenos și ospitalier. Acesta este un mit, demontat în studiul Psihologia Poporului Român, coordonat de prof. Daniel David, care arată că am ajuns la această convingere prin autoanaliză și nu prin compararea cu alte culturi. Dacă ne-am compara cu alte culturi, am vedea că nivelul nostru de ospitalitate şi de prietenie față de străini este redus. Până acum nu a existat un punct de referință, astfel că am ajuns să credem despre noi lucruri care nu ne caracterizează.
Dacă reducem această percepție la o scară mai mică, am putea spune că industria ospitalității este o perlă a coroanei în domeniul serviciilor. Nimic mai fals. Industria ospitalității are potențial de ”perlă a coroanei”, dar, în fapt, este ”cenușăreasa” sectorului.
20 de ani de jurnalism de nișă ne-au întărit însă convingerea că raportarea la modele și bune practici dintr-un anumit domeniu, într-un mod consecvent, poate contribui la consolidarea nivelului de educație din acel domeniu. Cu această convingere, demonstrată în timp, am decis să ne aplecăm asupra acestei industrii cu un potențial fantastic, asumându-ne misiunea, alături de invitații noștri, de a descoperi tot acest potențial și a-l promova, ca model de inspirație, dar și de reflecție și recunoaștere a adevăratelor probleme și provocări, precum și a realelor căi de remediere.
În acest context, Revista CARIERE lansează astăzi o nouă rubrică editorială. Am numit-o Cultura ospitalității, pornind de la premisa că:
- Omul sfințește locul. Există oaze de normalitate în această industrie, de care ne entuziasmăm ca de o minune. Explicația însă este că, de cele mai multe ori, omul își pune amprenta asupra locului. Cu oamenii aceștia vrem să vorbim, să îi aducem la rampă pentru tot ceea ce reprezintă ei ca modele și repere, ca voci asumate, ca atitudine față de lucrul bine făcut, ca formă de respect și exemplu pentru o întreagă industrie care merită să se dezvolte și să crească până la adevăratul său potențial.
- Vorbim cu oameni ale căror realizări confirmă de la sine, cu experiență de mulți, foarte mulți ani în domeniul lor, lideri de opinie respectați în breaslă, a căror pricepere și înțelepciune profesională merită împărtășită la scară largă
- În Cultura Ospitalității vorbim despre repere de bună practică demne de o lume mai bună de care vrem să ne bucurăm, ca de o regulă, nu ca de o excepție
- Ne concentrăm pe opinii, exemple de leadeship, management, bune practici, caractere, valori și convingeri
- Ne dorim dialog și dezbatere cu și despre ospitalitate, un sector care nici după 30 de ani de post-comunism, chiar dacă are potențial, nu a reușit să ofere structuri de educație reale de profil, formări profesionale de renume și, nu în ultimul rând, reprezentare profesională în structurile administrative centrale și locale
Ne aplecăm asupra acestor teme, pentru că, în interiorul breslei, sunt oameni care vor să reconstruiască, să reclădească industria pe baze solide și sustenabile, cu transparență și etică de business, cu viziune și responsabilitate, oameni dispuși să investească resurse umane și financiare. Profesioniști care, cu puterea exemplului, pot să demonstreze că, prin implicare, deschidere spre inovație, scop bine definit și asumat, pot reinventa această industrie și recrea o nouă Cultură a Ospitalității, susținută de convingerea că românii pot și trebuie să fie gazde bune, dincolo de orice poveste ori mit.