6 moduri prin care poţi să ajungi milionar chiar dacă lucrezi pentru alţii
Nu te vei îmbogăţi niciodată dacă lucrezi pentru alţii – aşa spun unii. Dar nu toată lumea are stofă de antreprenor, fie că nu au un apetit ridicat pentru risc, fie din alte motive.
Dar ce poţi să faci dacă vrei să nu mai ai grija zilei de mâine, însă depinzi de salariul pe care îl primeşti de la firma la care lucrezi?
Studiile arată că în cazul în care ai de gând să porneşti o afacere, atunci trebuie să câştigi cu 35% mai mult decât leafa ta lunară, ca să ai un start bun. Iar pentru cineva care are în grijă o familie, de exemplu, e destul de riscant să renunţe la nişte bani de care e sigur că îi va primi lună de lună.
Astfel, iată câteva moduri prin care poţi să îţi sporeşti veniturile, chiar dacă lucrezi pentru altcineva.
Parteneriat
Să ajungi partener nu e un statut pe care îl obţii doar în firmele de avocatură. Dacă vrei să închei un parteneriat de business, te poţi orienta către startup-urile care caută oameni să investească în ideea lor. În acest fel, puteţi genera împreună venituri suplimentare prin extinderea şi dezvoltarea proiectului.
De asemenea, dacă eşti muncitor şi dispus să îţi oferi expertiza în domeniul în care activezi – şi, bineînţeles, dacă demonstrezi că ai abilităţi de lider – nu ezita să cochetezi cu ideea de a-ţi ajută şeful să organizeze treburile în companie. În acest fel, fie ajungi în consiliul de administraţie, fie vei câştiga o poziţie care să te ajute să acumulezi o avere substanţială.
Pachet de acţiuni
Pentru poziţiile de management, din ce în ce mai multe companii oferă posibilitatea ca angajatul să primească printre beneficiile extrasalariale şi un pachet de acţiuni ale companiei. Modelul e binecunoscut în Silicon Valley, însă devine din ce în ce mai popular şi în alte organizaţii, în special în multinaţionale.
Totuşi, e important de ştiut că simplul fapt de a avea un pachet de acţiuni nu te face milionar. Asta pentru că, până la urmă, bursa e volatilă. Nu poate garanta nimeni că acea companie va performa foarte bine. Aşa că trebuie să investeşti şi în alte instrumente, pentru a avea venituri din mai multe părţi.
Trăieşte cu mai puţin
Cu cât cheltuieşti mai puţin, cu atât îţi va rămâne mai mult în cont. Nu poţi să pui deoparte dacă cumperi şi tot cumperi şi tot cumperi. Întreaga idee despre a deveni milionar se bazează pe a cheltui puţin şia economisi mult.
În timp, această strategie dă roade. De asemenea, în unele cazuri, e mai bine să economiseşti mai mult decât să câştigi mai mult.
Investeşte inteligent
Tranzacţionările pe bursă îţi pot rotunji substanţial veniturile, însă e nevoie de mult timp investit pentru a dobândi cunoştinţele necesare. Dacă ţi-e teamă să apuci singur pe acest drum, contactează un specialist în finanţe, împreună cu care vei descoperi care e cea mai sigură varianta pentru tine şi banii tăi. Fie că e vorba de a închiria locuinţa pe care nu o foloseşti, ori să bagi bani în dezvoltarea proiectelor imobiliare, sau orice altceva, sfatul cuiva care se pricepe e binevenit întotdeauna.
Preia frâiele
La un moment dat, e posibil ca şeful tău să nu mai ocupe această poziţie. Iar acesta e momentul oportun ca să te faci remarcat. Însă trebui să îţi câştigi acest privilegiu, adică să fii un angajat implicat şi să dai dovadă că ai calităţi de lider. Investeşte în dezvoltarea ta ca persoană şi ca profesionist şi, la un moment dat, ai putea conduce compania la care lucrezi.
Dacă această perspectivă nu se poate concretiza, atunci poate ar trebui să te reorientezi către un alt domeniu sau o altă firmă. Fă-ţi un plan de carieră, evaluează-ţi punctele forte şi lucrează la îmbunătăţirea abilităţilor de care ai nevoie pentru a te dezvolta.
CITEŞTE ŞI: Planul de carieră: Instrumentul perfect pentru alegerea traseului profesional
Fă ceva în plus
Odată ce ai terminat jobul, poţi să te ocupi de altceva. Timpul tău liber poate fi ocupat cu o mini-afacere. Fie că e vorba de consultanţă, realizare de articole, un magazin online sau crearea unei aplicaţii, îţi poţi transforma pasiunea într-o sursă de venit.