Aplicații pentru viața de zi cu zi, dezvoltate de studenții bucureșteni
Studenții de la Master ai facultății au dezvoltat aplicații care facilitează comunicarea fără WiFi sau rețea GSM, care recomandă ținute vestimentare, oferă informații despre tablouri sau organizează site-uri. Potrivit unui comunicat de presă al Cronian Academy, studenții din anul III de la Facultatea de Matematică și Informatică au creat aplicații pentru gestionarea programului de burse, precum și pentru înscrierea online la facultate.
Masteranzii de anul II au realizat aplicații utile pentru viața de zi cu zi. „Mesher” este o aplicație care pune la dispoziția utilizatorilor o rețea autonomă de comunicare între dispozitive mobile. Totodată, echipa care a dezvoltat această aplicație a luat în considerare și potențialele situații de risc care pot apărea (cutremure sau alte calamități, proteste, etc.) și care necesită existența unor măsuri alternative de comunicare decât cele obișnuite.
O altă aplicație este „CloWe”, care ține loc de consilier vestimentar. Aplicația de lifestyle recomandă utilizatoarelor sale ținute din propria garderobă, în funcție de vremea de afară și oferă posibilitatea de a crea ținute ce pot fi ulterior recomandate pentru a fi purtate, precum și funcționalitatea de asortare a culorilor.
„Pocket Art” este o aplicație adresată tuturor celor care s-au aflat de nenumărate ori într-un muzeu în fața unui tablou și nu au știut ce admiră. „Experiența de a vizita un muzeu poate fi dificilă, întrucât plăcuțele cu informații de lângă tablouri se pot afla la distanță și, ca atare, nu pot fi descifrate, dispozitivele audio nu funcționează întotdeauna cum ar trebui, cărțile sunt grele și necesită mult timp pentru a le răsfoi și a afla exact ceea ce este de interes, iar anumiți ghizi oferă explicații doar despre anumite opere”, precizează comunicatul de presă.
Aplicația „Snap” permite organizarea site-urilor vizitate ca tile-uri interactive, care pot fi vizualizate în orice moment, deoarece sunt ferestre efective către alte site-uri. Aplicația permite deschiderea simultană a mai multor site-uri și organizarea ca dimensiune sau ca și conținut.
Cronian Academy este primul accelerator universitar în domeniul tehnologiei informației din România, fondat în 2011. Acest proiect este dezvoltat și implementat de către Cronian Group în Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității București, cu scopul de a completa curricula academică teoretică cu o serie de cursuri practice.