Care este impactul eliminării facilităților fiscale din IT asupra economiei României

Sectorul IT din România a reprezentat, în ultimul deceniu, unul dintre motoarele cele mai dinamice ale economiei. Impactul: Creșterea constantă a numărului de angajați, salariile peste medie și atragerea investițiilor internaționale au transformat acest domeniu într-un pilon esențial al dezvoltării economice. Eliminarea recentă a facilităților fiscale acordate angajaților din IT produce însă reacții semnificative în industrie și ridică întrebări cu privire la viitorul acestui sector.
Schimbări legislative și reacția industriei
Decizia guvernului de a elimina scutirea de impozit pe venitul salarial pentru angajații din IT a produs tensiuni în mediul privat. Numeroase companii au semnalat că acest pas afectează direct atractivitatea domeniului și capacitatea României de a rămâne competitivă în regiune.
„Deși înțelegem nevoia Guvernului de a-și echilibra bugetul, aceste măsuri pot afecta competitivitatea României și pot influența deciziile de investiții ale companiilor internaționale. Un mediu stabil, predictibil și susținător este esențial pentru atragerea și menținerea investițiilor străine directe,” a declarat Andreea Stănescu, președinte ABSL, în comunicatul de presă aferent raportului efectuat în colaborare cu compania Deloitte.
CITEȘTE ȘI: Cum procedează investitorii în perioade de crize
Efecte directe asupra angajaților și companiilor
Salariile nete ale angajaților IT au suferit ajustări semnificative în urma eliminării facilității fiscale. Multe companii au căutat soluții de compensare. Costurile suplimentare împing însă presiunea în zona sustenabilității financiare. Start-up-urile și IMM-urile sunt cele mai vulnerabile. Acestea nu dispun de aceleași resurse ca marile multinaționale. În paralel, atragerea de talente devine mai dificilă, într-un context regional deja competitiv.
Industria serviciilor pentru afaceri contribuie semnificativ la PIB-ul României. Cu cât? Cu peste 200.000 de angajați și o creștere constantă în ultimii ani. Eliminarea facilităților fiscale ar putea conduce la pierderea competitivității regionale. Trebuie avut în vedere faptul că alte țări din Europa Centrală și de Est continuă să ofere beneficii fiscale similare pentru a atrage investitori.
Educația și dezvoltarea competențelor reprezintă o altă zonă critică. ABSL subliniază lipsa unei strategii naționale clare care să răspundă nevoilor actuale ale pieței muncii. Domeniile vizate sunt IT, limbi străine, analiză de date și managementul proceselor de afaceri. Fără investiții consistente în educație și formare profesională, România riscă să piardă avantajul competitiv oferit de forța de muncă calificată.
Impactul macroeconomic pe termen mediu
Pe termen mediu, măsura poate genera o încetinire a creșterii sectorului IT și, implicit, o reducere a contribuției acestuia la PIB. De asemenea, pierderea predictibilității fiscale afectează încrederea investitorilor.
parerea specialistului:
Foto: ID 353372080 © Justlight | Dreamstime.com