Există combinația perfectă între studii și slujbă?
Dacă simți nevoia unor studii în plus și te-ai hotărât să mergi în directia asta, probabil că deja te-ai gândit cum se vor potrivi în programul tău. Sau poate că încă te lupți să găsești idei. În definitiv, nu este ușor să introduci ceva serios și de durată într-un program deja plin. Oricare ar fi situația, câteva recomandări în plus nu strică niciodată.
Cere ajutorul familiei și al prietenilor, este primul lucru pe care îl recomandă pagina de cariere a cotidianului The Telegraph. Dacă ai de gând să parcurgi o formă de învățământ universitar sau post universitar, sprijinul celor apropiați poate fi extraordinar. Vorbește cu partenerul de viață, cu familia, cu prietenii și explică-le de ce iei această decizie, de ce este important pentru tine și de ce s-ar putea să ai mai puțin timp pentru ei în următoarea perioadă.
Organizează-ți timpul. Care este prima imagine care îți vine în minte atunci când te gândești la timpul tău? Că ești mereu pe fugă, așa-i? Ei bine, s-ar putea să ai o surpriză dacă stai și te gândești mai bine. Cei mai mulți dintre noi au perioade, de-a lungul zilei, pe care le pot programa mai eficient, în care am putea fi mai productivi. Timpul pe care ni-l petrecem în mijlocul de transport în comun poate fi folosit pentru citit. Televizorul ar putea, uneori, să îți mănânce mai mult timp decât te-ai aștepta, deși nu este nevoie să uiți complet de el. Mai bine te interesezi din vreme exact la ce ore este programul care te interesează decât să butonezi de colo-colo în speranța că o să apară ceva interesant la un moment dat.
Orientează-te. Fiecare om are alt stil de a învăța, așa că nu încerca ceva doar pentru că funcționează în cazul altora. Ești deja la vârsta la care te cunoști foarte bine, așa că pornește de la asta. Dacă dimineața este momentul în care te simți cel mai în formă, atunci rezervă-ți măcar o dată sau de două ori pe săptămână câte o oră, dimineața, pentru a studia. Dacă ești o persoană nocturnă, urmează-ți metabolismul și firea. Asta se aplică și în cazul timpului în care reușești să înveți ceva. Fii sincer și acordă-ți atât cât ai nevoie, nu încerca să trișezi sperând că, sub presiune, vei prinde lucrurile mai ușor.
Aranjează-ți o zonă de studiu. Încearcă, pe cât posibil, să-ți amenajezi o zonă dedicată învățatului. Dacă ai o cameră întreagă pe care s-o transformi în bibliotecă, este ideal. Însă, cel mai probabil, vorbim de înghesuirea unui birou în colțul unei camere. Făcând această delimitare clară între învățat și restul sarcinilor de peste zi îți va ajuta mintea să se detașeze și să se concentreze mai ușor pe ce ai de învățat. Dacă nu ai, sub nicio formă, cum să-ți creezi un colțișor al tău, atunci încearcă să înveți la bibliotecă sau în vreun alt loc liniștit unde ai acces oricând ai nevoie.
Găsește-ți un partener de studiu. Să-ți stabilești obiectivele împreună cu unul sau mai mulți colegi te poate ajuta să treci peste momentele de repetate amânări și te ajută atunci când ești tentat să renunți prea ușor. Dacă faci cursuri la distanță, interesează-te dacă există măcar o comunitate on-line înființată de compania care oferă cursurile. Legăturile dintre studenți ar putea fi la fel de eficiente în ceea ce privește progresul actului de învățare.