Gândirea de tip cutie neagră

În contextul în care suntem învăţaţi din copilărie că greşelile sunt nasoale şi… că dacă n-avem încotro şi greşim… ar fi bine să nu facem din asta un subiect de recunoaştere publică, în contextul în care modelul românesc de a rezolva o eroare este imediat o vânătoare de vrăjitoare şi căutarea etern sacrificatului ţap ispăşitor, am găsit extrem de actuală şi necesară tema acestei cărţi.

Ce spune Syed:

„Această idee de bază – că eşecul este ceva profund negativ de care ar trebui să ne fie ruşine, când e vorba despre noi, şi pentru care trebuie să acuzăm când e vorba despre ceilalţi – are rădăcini culturale şi psihologice profunde. Potrivit lui Sidney Dekker, psiholog şi expert în sisteme la Universitatea Griffith din Australia, tendinţa de a stigmatiza erorile este veche de mai bine de 2.500 ani.”
Mi-a plăcut mult un citat elocvent pentru orice model de societate, nu doar pentru exemplele care ne vin în minte când ne gândim la cea românească. Este o atitudine umană, general valabilă în momentul în care suntem martorii unui eşec cu caracter de tragedie, în momentul în care o eroare umană se cuantifică în vieţi omeneşti pierdute.

„Societatea, în general, are o atitudine profund contradictorie în ceea ce priveşte eşecul. Chiar dacă pentru propriile greşeli găsim scuze, ne grăbim să dăm vina pe alţii atunci când dau greş. În urma gravului naufragiu al feribotului sud-coreean, în 2014, prim-ministrul coreean l-a acuzat pe căpitanul ambarcaţiunii de «acte criminale de neiertat», chiar înainte să se facă vreo anchetă. A fost un răspuns la dorinţa frenetică a populaţiei de a fi găsit un vinovat.”

Eşecul, că ne place sau nu să recunoaştem, este foarte prezent în vieţile noastre. Indiferent că vorbim despre rezultatele de business, despre calificările echipei favorite de fotbal sau despre rankingul la Effie Awards în care ai vrea să îţi regăseşti brandul an de an, în poll position. Sunt și situaţii în care eşecul poate fi fatal. Pentru persoanele care lucrează în medii critice, în domeniul securităţii şi protecţiei sau în industria medicală, a da greş poate echivala cu moartea unor oameni.

De altfel, Syed chiar deschide cartea cu prezentarea unui astfel de caz pe care, odată ce-l parcurgi, nu ţi-l mai poţi scoate din memorie până la final. E cutremurător să constaţi cât de uşor este ca, deşi având convingerea profesională că ai făcut tot ce era medical şi omeneşte posibil, să pierzi o viaţă printr-un concurs de împrejurări nefavorabile şi într-un context în care eşecul pare aproape imposibil ca incidenţă.

„Avem un instinct puternic de a găsi un ţap ispăşitor. Când cineva citeşte despre momentele de dinaintea morţii lui Elaine Bromiley, este uşor să simtă o oarecare indignare. Poate chiar furie. De ce nu au încercat o traheotomie mai devreme? De ce nu a vorbit asistenta? Ce a fost în mintea lor? Empatia noastră în ceea ce priveşte victima este, din punct de vedere emoţional, la fel de puternică precum sentimentul de furie la adresa persoanelor care i-au cauzat moartea.”

Aceasta însă nu este o carte despre eşecuri, ci despre cum se nasc succesele ulterioare. O recomand cu multă căldură oamenilor care lucrează în industria comunicării și marketingului. Şi oamenilor care lucrează în orice mediu, fie el corporatist sau antreprenorial. Căci este foarte utilă pentru pregătirea mindsest-ului de angajat responsabil nu doar pentru ceea ce livrează şi pentru cine prestează, ci şi față de cei cu care colaborează.

Pentru că este o sumă de studii de caz celebre despre eşecuri care au determinat schimbarea şi reinventarea unor organizaţii de notorietate globală, ca Google, Pixar, divizia de Formula 1 a Mercedes Benz. Şi pentru că Gândirea De Tip Cutie Neagră ne poate ajuta să schimbăm modul în care gândim despre greşeală.

Cartea mi-a plăcut îndeosebi pentru că, deşi consistentă şi aparent complexă și complicată prin numărul de pagini şi schemele tehnice cu care este presărată, se citeşte incredibil de uşor şi îţi ţine curiozitatea vie până la ultimul paragraf.

Lectura ei este utilă, pentru că prezintă un unghi al celor care ies învingători din erori, pentru că îţi oferă speranţa unei evoluţii din greşeli. Printr-o extrem de bună documentare, cartea îţi prezintă numeroase exemple de soluţii şi îmbunătățiri prin inovaţie ca urmare are unei erori de proporții care i-a determinat pe oameni să caute cauza profundă a eşecului și au luptat pentru a diminua posibilitatea ca eroarea să reapară.

O concluzie personală după lectura Gândirii De Tip Cutie Neagră ar fi că numai cine nu munceşte nu greşeşte. Deci şansele să eradicăm erorile umane sunt nule. Însă, dacă ne-am ajuta reciproc când muncim, şansele să greşim ar fi mult mai mici.