Investiție de peste 30 de milioane de euro în infrastructura de colectare a deșeurilor, în România

Marile orașe din România investesc, în total, peste 30 milioane EUR în insule smart de colectare separată a deșeurilor. Brașov, Iași și Cluj-Napoca sunt în topul orașelor cu cele mai mari investiții în infrastructura de colectare separată a deșeurilor, potrivit datelor publice analizate de specialiștii Clean Recycle.
Unele dintre investiții au fost începute în 2023, altele vor fi implementate până în 2026, iar majoritatea finanțărilor provin prin PNRR. În vârful clasamentului este Brașov, cu o valoare totală de aproximativ 10 milioane EUR.
Orașe cu investiții mari
Municipiul Brașov a demarat un proiect pentru achiziția a 275 de insule ecologice digitalizate. Primăria Municipiului Iași a încheiat contracte de finanțare pentru 327 de insule ecologice digitalizate. Dintre acestea 302 supraterane și 25 subterane. Valoarea totală a investiției ajunge la aproximativ 8 milioane EUR.
Și Cluj-Napoca se transformă într-un oraș mai verde, cu 350 de insule de colectare separată a deșeurilor, digitalizate. Investiția se ridică la aproape 6,5 milioane EUR. Aceasta contribuie la eficientizarea colectării selective și la adoptarea unor soluții smart pentru un mediu urban sustenabil.
Un alt oraș care pune accent pe dezvoltarea infrastructurii colectării deșeurilor este Timișoara. Primăria a achiziționat 100 de insule ecologice digitalizate. Valoarea totală se ridică la aproximativ 1 milion EUR.
CITEȘTE ȘI: Am investit în oameni și tehnologie pentru a crește productivitatea. Acum e rândul statului să accelereze investițiile în infrastructură
Și la Constanța voi fi amplasate 275 de eco-insule noi în oraș. Acestea se adaugă celor 14 insule ecologice deja instalate în 2023. Iar în Oradea au fost montate 275 de insule ecologice digitalizate.
Primăria municipiului Galați a semnat un nou contract de finanțare prin PNRR pentru înființarea a 61 de insule ecologice digitalizate. Investiția se ridică la aproximativ 1 milion EUR. Acestea se adaugă celor 275 deja finanțate, cu aproximativ 4 milioane EUR. În total, sunt în derulare proiecte pentru 336 de puncte moderne de colectare a deșeurilor ce vizează acoperirea tuturor zonelor orașului, se mai arată în analiza Clean Recycle.
Din martie, Sighișoara implementează un proiect-pilot de eco-insule digitalizate pentru colectarea separată a deșeurilor, finanțat cu fonduri europene nerambursabile prin PNRR cu o valoare de aproximativ 500.000 EUR.
Contribuția activă la transformare
„Este important să contribuim activ la transformarea orașelor din România în comunități mai curate, mai inteligente și mai sustenabile. Proiectele care sunt implementate la Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov sau Iași demonstrează angajamentul autorităților locale față de gestionarea modernă a deșeurilor. Ca OIREP, ne reafirmăm rolul de partener strategic în tranziția către o economie circulară, susținând extinderea infrastructurii de colectare selectivă și digitalizarea acestui sector esențial pentru viitorul nostru comun”, declară Cosmin Monda, fondator și CEO Clean Recycle.
De altfel, „încă din noiembrie anul trecut, Ministerul Mediului a derulat un program național de instalare a peste 2.000 de eco-insule digitalizate pentru colectarea separată a deșeurilor în 50 de localități ale țării. Printre acestea se numără Alba Iulia, Bacău, Suceava, Deva și Predeal,” a spus Mircea Fechet, Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor din România. Proiectul, finanțat prin PNRR, are o valoare totală de peste 260 milioane euro, mai arată analiza Clean Recycle.