Grupurile Encounter și beneficiile lor în vindecare
Grupul a reprezentat dintotdeauna o sursă a vindecării, încă din cele mai vechi timpuri. Primele grupuri au fost create pentru ameliorarea simptomelor și schimbarea comportamentului oamenilor. Uitându-ne în trecutul foarte îndepărtat, descoperim dovezi ale formării naturale a grupurilor pentru a oferi beneficii reale în diverse culturi, cum ar fi templul vindecării de la Epidaurus în Grecia anului 600 î.H. sau tradiționalele ceremonii hawaiene ho’oponopono.
În istoria modernă, experimentele lui Franz Mesmer cu grupuri și hipnoză în Parisul secolului al XVIII-lea pot fi considerate primul tratament formal de grup.
De-a lungul timpului au fost create diferite tipuri de grupuri: grupuri de suport, de psihoterapie, grupuri psiho-educaționale, grupuri T, workshopuri, grupuri mari ale comunității, ateliere care durează de la trei până la patru săptămâni, de șase până la opt ore în fiecare zi, fiecare cu specificul și scopurile sale.
În articolul prezent ne vom concentra atenția asupra Grupurilor Encounter centrate pe persoană, descrise de Carl Rogers, sau Grupuri de întâlnire așa cum ar putea fi denumite în limba română.
De la primele grupuri organizate, răspândirea geografică a Grupurilor Encounter a fost foarte rapidă în SUA, Franța, Anglia, Olanda, Ungaria, Japonia, Australia, Austria, Germania, Ungaria și multe alte țări ale lumii, pentru că ofereau ceva foarte prețios. Persoane din diferite domenii și roluri au fost implicate în aceste experiențe intensive de grup: cupluri, studenți, președinti de companii, profesori, consilieri și psihoterapeuți, directori, profesori, infractori.
Primind un cadru terapeutic sigur, membrii grupului lucrează la sine accelerat
Fiind create de părintele psihoterapiei centrate pe persoană, Carl Rogers, Grupurile Encounter se construiesc în jurul aceluiași cadru terapeutic asemenea procesului de terapie individuală, oferind condiții necesare și suficiente pentru schimbarea oamenilor ce fac parte din grup: empatia, acceptarea pozitivă necondiționată și congruența.
Orice membru al grupului va primi empatie de la Facilitator și ceilalți membri și o va exprima la rândul său, va fi înțeles cu propria perspectivă fără a fi judecat, se va simți primit cu lumea sa interioară. Pentru că amenințarea și critica nu sunt prezente în grupul de tip Encounter, persoana va ajunge să fie în acord cu sine, să fie congruentă. Dacă sunt acceptat așa cum sunt, necondiționat și nu mi se impune un mod anume de a fi, pot să mă simt liber să mă exprim, să fiu creativ și să mă schimb.
Rezultatele apar indiferent de specificul grupului și uneori nu se compară cu nimic din ceea ce citești într-o carte sau într-un articol despre procesul de schimbare în grup.
Grupurile de tip Encounter sunt intensive, libere și nestructurate, membrii grupului putând experimenta următoarele schimbări, descrise de Carl Rogers: „individul se va simți treptat suficient de în siguranță pentru a renunța la o parte din apărările și fațadele sale; el se va raporta mai direct la un sentiment de bază pentru el și pentru alți membri ai grupului; va ajunge să se înțeleagă pe sine și relația lui cu ceilalți mult mai exact; el se va schimba în atitudinile sale personale și comportamentale; iar ulterior se va raporta mai eficient la ceilalți în viața sa de zi cu zi”.
Un element esențial pentru ca un Grup Encounter să funcționeze și să poată iniția un proces constructiv de dezvoltare în grup este încrederea în proces. Fiind împreună, membrii grupului deschiși spre această experiență de interacțiune, explorează noi perspective și intră într-un proces de schimbare personală.
Cum mă schimb cu ajutorul Grupurilor Encounter
Experiența personală traită în cursul unei întâlniri de grup de tip Encounter este foarte valoroasă pentru dezvoltarea personală și pentru înțelegerea modului propriu de a se raporta în interacțiunile interumane.
Facilitatorii/ Formatorii grupului asigură cadrul care face posibilă la nivel personal conștientizarea modului de “a fi în lume” și funcționarea într-un cadru “fără cadru”, un mediu diferit de cele cunoscute în mod obișnuit.
În acest fel, persoana intră în contact cu nevoile pe care le are, cu așteptările de la grup, cu modul său proactiv sau reactiv de a fi, cu proiecțiile sale. Înțelege cum se descurcă cu aprobarea și respingerea din partea grupului, cu a fi vulnerabil. Totodată, își conștientizează nevoia de a fi cu oameni, dorința de a stabili legături sociale și contact psihologic. Trăiește experiența de a vorbi în public și de a fi auzit la un alt nivel de comunicare decât cel din alte contexte de viață, conținutul pe care îl aduce în grup trezește reacții în ceilalți, primește feed-backurile lor și procesul de explorare personală se adâncește.
Citește articolul integral pe Revista Psychologies
Autor: FLORENTINA PALADA