Programul THE Leadership School: burse pentru tinerii care se remarcă prin dinamism, inovație și excelență în diverse domenii de activitate
Tinerii cu performanțe deosebite din întreaga țară mai au la dispoziție doar câteva zile pentru a se înscrie în programul THE Leadership School organizat de Fundația Leaders și pentru a aplica pentru una din cele 10 burse oferite în cadrul programului.
Proiectul educațional THE Leadership School este conceput ca un incubator de elită pentru cei mai promițători tineri din România, cu vârsta cuprinsă între 20 și 25 de ani, care conduc schimbarea, indiferent de domeniu – fie că este vorba de un impact semnificativ în comunitate, realizări artistice excepționale, performanțe academice deosebite sau succese în sport.
Programul se va desfășura pe parcursul a7 zile, în perioada 28 iulie – 3 august, în Sibiu, și își propune să ofere participanților o călătorie transformațională, în care vor naviga prin complexitățile leadership-ului modern, înțelegându-i originile și evoluția, și vor explora inteligența artificială ca instrument ce poate aduce beneficii în comunitate.
Tinerii interesați să aplice pentru o bursă în cadrul programului THE Leadership School trebuie să completeze un formular online detaliat, disponibil pe leaders.ro/scholarships. Procesul de evaluare a candidaților are la bază criterii precum implicarea profesională și personală, inițiative și realizări, implicarea în comunitate, respectiv motivația de a participa în program.
Bursele oferite în cadrul programului:
- 5 burse Auchan România – dedicate tinerilor extraordinari cu profil antreprenorial din orice domeniu de activitate, extrem de motivați și profesioniști excelenți, cu realizări academice sau extracurriculare, care deja au un impact în comunitatea lor, dornici de a dezvolta o carieră în țară si de a investi în viitor.
- Visa încurajează antreprenoriatul feminin și acordă o bursă unei tinere antreprenoare, ca o continuare firească a angajamentului companiei față de diversitate, incluziune financiară și egalitate și cu obiecivul de a susține dezvoltarea sectorului IMM-urilor din România.
- Nhood România oferă 2 burse destinate tinerilor interesați de leadership, implicați activ în diverse activități sau profund implicați într-un domeniu care îi pasionează. Aceștia trebuie să dea dovadă de inițiativă, să aibă vise și obiective și să fie motivați să se specializeze și să exceleze în domeniul ales.
- O bursă oferită de Servier România, adaptată pentru tinerii extraordinari din sectorul sănătății (medicină, pharma, biologie, chimie etc.) cu scopul de a le cultiva acestora abilități de leadership autentice și capacitatea de a genera un impact pozitiv în domeniu.
- Corneliu Bodea, antreprenor român, acționar al grupului internațional de companii ABBC, CEO Adrem și Președintele Centrului Român al Energiei, oferă o bursă pentru un tânăr motivat și dinamic, cu spirit antreprenorial, din orice domeniu de activitate.
Înscrierile în program se desfășoară până pe 30 iunie. În total, 25 de tineri cu potențialul de a remodela viitorul vor fi selectați pentru a participa în program, a-și confrunta limitele și a-și testa creativitatea și capacitatea de reziliență.
Programul THE Leadership School include workshopuri, sesiuni de învățare experiențială, sesiuni de inspirație alături de lideri autentici din România, precum și o simulare de leadership în beneficiul unei comunități. 70% din program se concentrează pe învățarea practică, astfel încât tinerii vor vedea pe loc ce impact au deciziile luate de ei. În cadrul simulării de leadership, participanții vor fi plasați în inima unei comunități reale din România, unde vor fi încurajați să identifice și să răspundă unor nevoi sau probleme existente prin proiecte și inițiative ce mobilizează membrii acesteia.
Mai multe informații despre program, condiții de participare și înscrieri sunt accesibile pe https://leaders.ro/theleadershipschool/.