Alcoolul consumat în timpul sarcinii poate avea efecte negative și asupra viitoarelor generații de copii
Atunci când bei alcool în timpul sarcinii, și copilul tău va bea. Aceeași cantitate de alcool din sângele tău se va găsi și în sângele copilului tău, deoarece alcoolul consumat va trece cu ușurință bariera placentară și va ajunge la copil prin vasele din cordonul ombilical. Deși ficatul tău este capabil să metabolizeze alcoolul din sânge, ficatul bebelușului tău se va dezvolta complet doar spre mijlocul sarcinii, astfel încât acesta va procesa cu greutate cantitatea de alcool prezentă în sângele lui. Copilul este astfel expus la o cantitate prea mare de alcool, ceea ce va avea ca urmare afectarea permanentă a celulelor unui făt în continuă creștere. Mama poate să piardă sarcina sau copilul poate să se nască prematur. Prea mult alcool poate schimba felul în care fața, creierul, inima, rinichii și alte organe ale copilului se vor dezvolta. Poate să afecteze sistemul nervos al acestuia, de aceea acești copii vor avea dificultăți de învățare și tulburări de coordonare a mișcărilor, care să dureze toată viața.
"Se asociază în unele cazuri acest Sindrom Alcoolic Fetal din copilărie la vârsta adultă cu șomaj, cu incapacitatea de a se integra social, cu activități criminale sau violente. Mămicile să fie conștiente despre riscurile abuzului de alcool. Copiii pot avea afecțiuni neurologice, psihiatrice, malformații ale organelor interne, retard mintal, incapacitate de adaptare, ADHD și autism. În România, nu există această statistică, însă în Europa există statistici pe care ni le-au pus la dispoziție colegii de la Alianța EUFAST. Nu vorbim de consumatoarele cronice de alcool. Ceea ce îngrijorează este legat de consumul ocazional de alcool și mai ales de acest abuz de alcool pe care îl practică tinerele femei în weekend-uri. Se poate întâmpla să consume mai mult alcool și să nu știe, să nu își dea seama că sunt însărcinate", a explicat medicul.
Potrivit acesteia, gradul de afectare a copiilor poate fi mai mic sau mai mare și depinde foarte mult de cantitatea de alcool consumată de mamă și de vârsta gestației.
Centrul american pentru prevenirea și controlul bolilor a emis, de-a lungul timpului, numeroase avertizări cu privire la pericolele consumului de alcool în timpul sarcinii, obicei care poate provoca tulburări din spectrul fetopatiei alcoolice (FASD).
Însă, în ciuda acestor avertismente, multe femei continuă să consume alcool când sunt gravide.
Un studiu recent, publicat în jurnalul ''Cerebral Cortex'', a descoperit că alcoolul poate afecta atât fetusul cât și viitorii nepoți și strănepoți, precizează sursa citată.
Rezultatele unor cercetări anterioare au demonstrat că expunerea copiilor nenăscuți afectează anatomia neocortexului, regiunea din creier responsabilă în cazul oamenilor de comportamentul complex și de cogniție. Ca urmare, descendenții se pot confrunta cu tulburări de comportament, motorii și anxioase.
''Anterior, se credea că expunerea prenatală la etanol ca urmare a consumului maternal de alcool nu are efect decât asupra descendenților expuși în mod direct, asupra embrionului sau a fetusului din uter'', notează într-un comunicat de presă Kelly Huffman, cadru didactic la universitatea amintită.
"Însă acum deținem dovada că efectele expunerii prenatale la alcool pot persista în mod transgenerațional și pot afecta în mod negativ următoarele generații de copii, care nu au fost niciodată expuse la alcool'', a precizat aceasta.
În cadrul cercetării, oamenii de știință au modificat genetic un șoarece cu model FASD și au studiat evoluția creierului și a comportamentului pe parcursul a trei generații. Ei au identificat expresii genice atipice, o dezvoltare neobișnuită a rețelei neuronale din neocortex și deficite la nivel comportamental în cazul generației expusă în mod direct la alcool.
De asemenea, rezultatele studiului au dezvăluit că generațiile ulterioare de șoareci, care nu au fost expuse în mod direct la alcool, manifestau tulburări de neurodezvoltare și comportamentale similare exemplarelor care fuseseră expuse în mod direct la alcool.
''Am descoperit că greutatea corporală și mărimea creierului au fost reduse în mod considerabil la toate generațiile sau la toate animalele expuse la etanol în perioada intrauterină în comparație cu grupul de control; toate generațiile de șoareci expuși la etanol au prezentat o creștere a tulburărilor anxioase și depresive și deficite senzori-motorii. Prin demonstrarea puternicelor efecte transgeneraționale asupra unui șoarece modificat genetic cu model FASD, expus la etanol în perioada intrauterină, sugerăm că FASD poate fi o boală ereditară în cazul oamenilor'', a subliniat Huffman.
Ciolompea a spus că la nivel european datele arată că este în creștere consumul de alcool în rândul tinerelor."Datele la nivel european arată că este în creștere acest consum de alcool de către tinerele femei care sunt la vârsta fertilă. Cam 20% dintre persoanele tinere care au fost cuprinse în această anchetă pe care a efectuat-o Alianța — vorbim de persoane între 17 — 30 de ani — au recunoscut că beau ocazional. Înainte era între 7 — 8% în urmă cu 10-15 ani. Este îngrijorător mai ales că nu se conștientizează acest risc. Nu se știe că și o singură băutură sau beție în timpul sarcinii poate cauza defecte ale creșterii, dezvoltării copilului", a mai spus medicul.
În opinia sa, ar fi necesare campanii de informare în rândul populației cu privire la riscurile consumului de alcool în timpul sarcinii.